Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Expert: „Consiliul Economic Suprem Eurasiatic…

Expert: „Consiliul Economic Suprem Eurasiatic este un instrument al intereselor imperiale ale Rusiei”

Igor Dodon, președintele R. Moldova, a făcut o vizită oficială la Soci, unde s-a întâlnit cu președintele Rusiei Vladimir Putin. Liderii celor două state au discutat despre relațiile moldo-ruse, precum și despre soluționarea conflictului transnistrean.

Pe 10 octombrie, Igor Dodon și Vladimir Putin s-au întâlnit la Soci, unde va avea loc o ședință a șefilor de stat al Consiliului CSI și a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic.

„Apreciem eforturile depuse pentru a normaliza relațiile ruso-moldovenești. Vedem că acest proces este unul anevoios, dar cel mai mult contează faptul că vor avea de câștigat ambele popoare”, a declarat președintele rus Vladimir Putin, în cadrul întrevederii.

În același timp, Dodon a declarat că R. Moldova are nevoie de susținerea Federației Ruse în dialogul cu regiunea transnistreană. „susţinem constant reglementarea politică a conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri „5+2” în condiţiile respectării principiilor de suveranitate şi integritate teritorială a R. Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii transnistrene”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Președintele R. Moldova și liderul regiunii transnistrene s-au întâlnit de mai multe ori, însă, în cadrul mai multor interviuri acordate instituțiilor mass-media ruse, părerile și declarațiile lor erau total opuse. De exemplu, la începutul lunii iunie, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Komsomolskaya Pravda, Igor Dodon, a declarat că „Moldova este un stat integral și Transnistria face parte din Moldova. Un singur stat trebuie să aibă o singură graniță”.

Cu toate acestea, la începutul acestui an, Vadim Krasnoselki a declarat că „Garanția securității noastre este independența noastră”.

De asemenea, Igor Dodon a ținut să remarce rolul important al pacificatorilor ruși pe teritoriul transnistrean. „Am menţionat o dată în plus rolul pozitiv pe care l-a avut şi continuă să-l aibă actuala misiune de menținere a păcii pe Nistru cu participarea pacificatorilor ruşi”, a menționat președintele moldovean.

Tot ieri, Igor Dodon a cerut președintelui rus să susțină cererea R. Moldova de a obține statutul de observator al Uniunii Economice Eurasiatice.

Analistul politic Oazu Nantoi consideră că Uniunea Euroasiatică este „un instrument de interese imperiale ruse într-un mediu în care statele membre se tem de Rusia și au convenit să adere la Uniunea Euroasiatică”.

„Să nu uităm că în această alianță aproximativ 600 de documente blochează comerțul liber, schimbul comercial a scăzut cu 20% în 2016, să nu mai vorbim de devalorizarea monedelor acestor țări. Astfel, ajungem să ne punem întrebarea: în ce măsură este Igor Dodon Președintele R. Moldova și în ce măsură este el agent rus?”, subliniază Nantoi.