(VIDEO) Igor Dodon are toate şansele să nu-şi ducă mandatul până la capăt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon a intrat pe o albie destul de periculoasă, încălcând legea supremă din țară – Constituția, iar dacă va continua să sfideze legea, la un moment dat, se va pune problema unui impeachment, spune liderul PPEM, Iurie Leancă.

Vicepreședintele Parlamentului declară că, Igor Dodon are toate şansele să nu-şi ducă mandatul până la capăt, dacă va continua să încalce Constituția, așa cum a făcut-o de nenumărate ori, de la preluarea mandatului de președinte de țară.

„Ceea ce pot constata cu maximă certitudine este faptul că Igor Dodon încalcă Constituția Republicii Moldova și o sfidează într-o manieră absolut dezgustătoare. Acesta este un element vizibil și cunoscut de toți. Ce va face mai departe? Va continua cu aceeași tenacitate de a încălca Constituția, Nu știu, nu pot spune”, a declarat Leancă în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TV21.

„Dodon a intrat pe o albie foarte periculoasă, dacă va continua așa, cred că la un moment dat, se va pune problema unui impeachment. Vom vedea. Nu cred că cineva își poate permite să tolereze la nespășit așa ceva. În această jumătate de an a încălcat de nenumărate ori Constituția”, a adăugat liderul PPEM.

În context, acesta a amintit de amendamentul propus la Codul Penal astfel încât cei care încalcă legea supremă să fie trași la răspundere penală.

„Am propus un amendament la Codul Penal care prevede că cei care nu vor respecta deciziilor Curții Constituționale vor purta o responsabilitate penală pentru nerespectarea”, a conchis Iurie Leancă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...