Dieta cu BICARBONAT DE SODIU i-a fost fatală unei femei
Femeia în vârstă de 49 de ani a ajuns la spital cu intestinele perforate, după ce a urmat o cură de slăbire cu bicarbonat de sodiu.
Elena Popa a ajuns în stare critică la spital, cu intestinele perforate din cauza substanţei îngurgitate amestecată cu apă minerală carbogazoasă.
Medicii vasluieni au supus-o unei operaţii şi totul părea că s-a rezolvat. Elena era pe punctul de a se externa, dar, după 17 zile de la operaţie, inima femeii a cedat. Familia este acum în stare de şoc şi se pregăteşte de funeralii.
Elena Popa începuse o cură de slăbire în care folosea bicarbonatul de sodiu alimentar. Într-una din zile, a asociat substanţa cu apă minerală carbogazoasă şi, povestesc cei apropiaţi, cu struguri.
Se pare că această combinaţie s-a dovedit fatală pentru că femeia a ajuns, în stare critică, la Spitalul Judeţean Vaslui, cu intestinul subţire perforat. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale care s-a dovedit un real succes.
După intervenţia chirurgicală, Elena Popa a fost mutată în secţia AŢI şi ţinută sub strictă supraveghere medicală. După 17 zile totul părea că duce spre vindecare. Femeia se simţea bine, putea să meargă pe propriile picioare şi medicii se pregăteau să o externeze. Din păcate, totul a luat o întorsătură ciudată şi, zilele trecute, Elena Popa a decedat, chiar pe garda doctorului care o operase. Nimeni nu-şi explică ce s-a întâmplat.
Sursa: realitatea.net
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
Pe cine afectează praful SAHARIAN care a acoperit noapte trecută R. Moldova. Avertismentul medicilor