Consultări politice interministeriale moldo-române

O nouă rundă de consultări politice interministeriale moldo-române la nivel de viceminiştri de externe a avut loc la 10 octombrie 2017, la Bucureşti.

Delegaţia moldovenească a fost condusă de viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii, iar cea română de către secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Dan Neculăescu.

În cadrul consultărilor, cei doi oficiali au trecut în revistă ultimele evoluții în dialogul bilateral, inclusiv în cooperarea sectorială, precum și interacțiunea în cadrul organizațiilor internaționale. De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluțiile de securitate în regiune şi procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi agenda europeană a Republicii Moldova.

Viceministrul Darii a ținut să sublinieze sprijinul constant al României acordat Republicii Moldova în spiritul parteneriatului strategic pentru integrarea europeană, invocând în acest sens afinitățile istorice, lingvistice și culturale comune.

În acest context, a fost confirmat interesul reciproc în continuarea organizării ședințelor comune ale celor două guverne, precum şi menținerea pe agendă a reuniunilor Comisiei mixte pentru integrare europeană.

De asemenea, a fost evidențiată necesitatea continuării realizării unor proiecte sectoriale comune în domeniile energiei, transporturilor, drumurilor, sănătății, educației, cu impact direct asupra îmbunătățirii vieții cetățenilor.

Cu privire la teme legate de situația regională, mediul de securitate aferent Republicii Moldova şi dosarul transnistrean, a fost accentuat faptul că formatul de negociere ”5+2” este mecanismul care trebuie să genereze o soluție politică durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.