Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Proiect susținut de PDM: Vrem…

Proiect susținut de PDM: Vrem să decriminalizăm încălcări de ordin economic

Sergiu Sîrbu, deputat, vicepreședinte PD

PDM susține un proiect propus de Ministerul Justiției (MJ) care vizează decriminalizarea încălcărilor economice. Anunțul a fost făcut astăzi  de Sergiu Sîrbu în cadrul unei conferințe de presă.

„Azi avem mai multe organe de drept cu atribuții de control și cu atribuții în investigarea unor infracțiuni de ordin economic. De multe ori, în practică se întâmplă că în cazul în care există încălcări, o evaziune fiscală de exemplu, o infracțiune non-violentă – se fac percheziții, se ridică acte, utilaje. Până se clarifică, are de suferit acel agent economic.

Considerăm că privarea de libertate e un mecanism prea dur și pentru prima dată putem să avem sancțiuni proporționale acelei încălcări, să dăm posibilitate agentului să achite prejudiciile cauzate statului și doar dacă sistematic încalcă legea acel agent economic  și dacă există pericol pentru ordinea publică, să fie privat de libertate.

Urmează a fi revizuite și competențele unor organe și să acordăm mai multe competențe organelor de control care să constate acele încălcări. Vrem să decriminalizăm acele încălcări de ordin economic și să dăm un nou suflu mediului de afaceri. Propunerea legislativă e elaborată de MJ, care urmează să publice actul pentru dezbateri și consultări. PDM  a decis să susțină politic acest demers”, a spus Sîrbu.