Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon merge în Rusia. Unde…

Dodon merge în Rusia. Unde se va întâlni cu Putin?

Președintele ales, Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru la Soci pentru a participa la Ședința Consiliului Șefilor de State al CSI şi a Consiliului Economic Suprem Eurasiatic. În cadrul vizitei este preconizată întrevederea mea cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum și cu alți oficiali de rang înalt.

Dodon are planificată și o vizită la Universitatea de Stat din Soci și o întrevedere cu studenţii acestei instituţii, precum şi cu reprezentanţii diasporei din oraşul Soci și regiunea Krasnodar.

„Avem ce discuta cu partenerii noştri strategici din CSI, inclusiv cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. În cadrul acestor evenimente vor fi luate mai multe decizii de importanţă majoră pentru ţara noastră, dezvoltarea economică, creşterea exporturilor, precum şi pentru diasporă”, a spus Dodon.

La 7 octombrie curent, Dodon a avut o întâlnire neformală cu reprezentanți ai societății civile din regiunea transnistreană.  În context, Dodon a subliniat importanţa acestei discuţii, deoarece a avut loc înainte de întrevederea pe care o preconiza cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin cu care ar  urma să  discute şi probleme ce ţin de regiunea transnistreană.