Guvernul încearcă să dreagă busuiocul; Spune că Reuters l-a citat „eronat” pe Filip, dar confirmă că Moldova nu va mai primi finanțare de la UE în 2017

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova nu va primi anul acesta așteptata tranșă din acordul de 100 de milioane de euro (117 milioane de dolari) cu Uniunea Europeană (UE), a afirmat, vineri, premierul Pavel Filip, citat la 6 octombrie Reuters, informație pe care Guvernul o califică „eronată”.

„Nu vom primi bani în 2017, dar cu siguranță îi vom primi anul viitor”, a declarat Filip, explicând că Moldova trebuie să îndeplinească 30 de criterii pentru a debloca finanțarea, scria Reuters.

Astăzi, Guvernul a venit cu o explicație în care spune că informația publicată de Reuters şi, ulterior, de Agerpres este „eronată”.

„În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, Premierul Pavel Filip a admis doar că asistenţa macrofinanciară ar putea să nu fie primită de Republica Moldova anul acesta, dar cu siguranță va fi alocată ţării noastre anul viitor, nefăcând vreo referire cu privire la îndeplinirea efectivă a condițiilor”, se arată în reacţia Guvernului deşi exact asta au scris Reuters şi Agerpres.

Referitor la faptul că în niciun moment Prim-ministrul nu a spus că nu ar fi fost sau nu vor fi îndeplinite de către Republica Moldova cerinţele stabilite cu Uniunea Europeană pentru această asistenţă financiară e de menționat că sursele citate nu au scris că banii nu vor fi alocaţi din cauza că ţara noastră nu îndeplineşte condițiile, ci au specificat doar că prim-ministrul a explicat că „Moldova trebuie să îndeplinească 30 de criterii pentru a debloca finanțarea”.

Moldova ar putea rata ajutorul de 100 de milioane de euro din partea Comisiei Europene ca urmare a deciziei Chișinăului de a modifica sistemul electoral, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, o inițiativă a Partidului Democrat aflat la putere.

În ultima dezbatere din cadrul Parlamentului European, eurodeputați din toate grupurile parlamentare, mai puțin cei socialiști, au criticat dur decizia Chșinăului de a modifica sistemul electoral și au propus blocarea finanțării pentru Republica Moldova.

Ministrul de Finanțe, Octavian Armașu, a declarat pentru Reuters că în buget sunt prevăzute primirea a două tranșe în acest an. Oficialul și-a exprimat încrederea că, la începutul anului viitor, va fi eliberată o tranșă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...