Wolfgang Schäuble spune că economiştii din întreaga lume sunt îngrijoraţi de acumularea tot mai multor lichidităţi şi de creşterea datoriei publice şi private. Riscurile sunt foarte mari. Oficialul avertizează ca e posibil să se formeze bule pe piaţă, alimentate de banii pompaţi în economie de băncile centrale. Wolfgang Schäuble a precizat că zona euro ar putea fi slăbită din cauza băncilor care se luptă cu creditele neperformante.

Demnitarul german, în vârstă de 75 de ani, urmează să plece de la Ministerul german de Finanţe, pe care l-a condus timp de opt ani, pentru a prelua preşedinţia Bundestagului.