La Moscova, în Piaţa Roşie, poliţiştii au reţinut pentru scurt timp câteva persoane, dar nu au constatat încălcări ale legii. În alte 25 de localităţi, potrivit organizaţiei neguvernamentale non-profit OVD-Info, au fost arestate 139 de persoane. Un martor a declarat agenţiei Reuters că forţele de ordine au arestat cel puţin 10 protestatari.

Manifestanţii şi-au exprimat sprijinul pentru Alexei Navalnâi, care execută o pedeapsă de 20 de zile de închisoare pentru încălcarea reglementărilor privind întrunirile publice.

Navalnâi intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din Rusia, în martie anul viitor, deşi comisia electorală centrală a declarat că nu are acest drept, din cauza unei condamnări anterioare la închisoare, cu suspendare.Putin — acum în vârstă de 65 de ani, din care în ultimii 18 a dominat scena politică din Rusia — nu şi-a anunţat încă oficial candidatura pentru al patrulea mandat de preşedinte.