Analiştii de peste ocean sunt de părere că mesajele şi ameninţările formulate de către Donald Trump la adresa liderului nord-coreean fac parte dintr-o strategie clară, aşa numita „teoria nebunului” – cunoscută după punerea ei în practică de către preşedintele Nixon, însă tot ei avertizează că această strategie se va dovedi falimentară în actuala criză.
,,Preşedinţii şi administraţiile lor au purtat negocieri diplomatice cu regimul nord-coreean în ultimii 25 de ani, acorduri au fost semnate şi sume imense de bani au fost plătite”, Trump a scris într-un tweet. „…Nu a funcţionat, acordurile au fost încălcate înainte ca cerneala să se usuce, prostindu-i pe negociatorii din partea Statelor Unite. Îmi pare rău, dar doar un singur lucru va funcţiona!”, a fost doar ultimul mesaj prin care preşedintele Trump a ameninţat, voalat, regimul de la Phenian. Cu doar o zi înainte afirmase, referindu-se la o întâlnire avută cu liderii Pentagonului, că aceasta este doar „calmul dinaintea furtunii”. Bineînţeles, Trump nu s-a limitat doar la ameninţări voalate, acesta menţionând în câteva rânduri posibilitatea „distrugerii totale” a Coreei de Nord, în încercarea de a opri programele militare ale Phenianului.
Toate aceste mesaje, ce adeseori au părut a alimenta mai degrabă această criză şi care au ilustrat disensiuni reale în cadrul administraţiei sale – cu şeful diplomaţiei Statelor Unite, cu şeful Pentagonului, par a reprezenta, ceea ce unii comentatori au numit „o imitaţie ieftină” a cunoscutei „teorii a nebunului” pusă în practică de administraţie Nixon pentru a forţa Vietnamul de Nord să accepte încheierea războiului.
După ce a preluat funcţia de preşedinte în 1969, Richard Nixon i-a îndemnat pe secretarul său de sta, Henry Kissinger, şi pe şeful de cabinet, Bob Halderman, să avertizeze alte state că preşedintele SUA este atât de instabil psihic încât ar putea folosi arsenalul nuclear. „Vreau ca Vietnamul de Nord să creadă că am ajuns în acel punct în care aş putea face orice pentru a opri războiul”, i-a spus Nixon lui Halderman. „Le vom spune în treacăt că ‘Pentru numele lui Dumnezeu, ştiţi că Nixon este obsedat de comunism. Nu-l mai putem ţine în frâu când e nervos – şi este cu mâna pe butonul nuclear’”.
Logica din spatele acestei strategii este destul de simplă. În anumite situaţii de confruntaţie, poate fi raţional să pari a fi un jucător iraţional. În Teoria Jocurilor, situaţiile de acest tip sunt cunoscute ca joc de tip „chicken” – după scenele din filmul „Rebel fără cauză” în care adolescenţii americani veneau cu maşinile în viteză unul spre celălalt, iar cel ce vira primul era perdantul. Într-un astfel de model, a-ţi convinge adversarul că eşti iraţional – că eşti gata să accepţi costuri prohibitive, se poate dovedi o strategie eficientă.
Însă, comentatorii de peste ocean consideră că, în actualul context, această strategie nu doar că se va dovedi falimentară, dar este cu adevărat periculoasă.
„Problema cu strategia nebunului este că dacă poate fi pornită şi apoi oprită, îşi pierde credibilitatea, iar dacă este pe deplin naturală, devine periculoasă”, scrie Lawrence Freedman, profesor emerit de studii de război la King’s College din Londra, pentru publicaţia New Statesman. „Aliaţii, cât şi adversarii, au început să se comporte cu Donald Trump asemenea unei bombe neexplodate”.
În plus, nu doar că această strategie s-a dovedit a fi falimentară pentru administraţia Nixon în rezolvarea conflictului din Vietnam, dar condiţiile actualei crize cu Phenianul sunt cu atât mai potrivnice acestei logici.
„În perioada lui Nixon, logica „teoriei nebunului”, în măsura în care era logică, era că o super-putere cu un arsenal nuclear poate ameninţa eficient o ţară fără un astfel de arsenal. Statele Unite ar fi putut creşte costurile unui război la un nivel neacceptabil pentru Hanoi. După cum ne arată istoria, Statele Unite nu au putut face acest lucru. Iar astăzi avem şi mai puţine motive să credem că această logică ar funcţiona împotriva Coreei de Nord. Statele Unite sunt cu siguranţă mai puternice decât Coreea de Nord, dar aceasta, spre deosebire de Vietnamul de Nord, are deja un arsenal nuclear. În ce măsură este credibilă ideea că Statele Unite ar risca un atac nuclear asupra Guamului sau Insulelor Hawaii, sau asupra Japoniei doar pentru a avea şansa de a elimina Phenianul şi regimul lui Kim Jong-un? Mai mult, în Vietnam, Nixon a învăţat pe propria piele că atunci când un adversar îşi vede existenţa ameninţată va lupta şi mai dur pentru propria supravieţuire. De ce, acum, Coreea de Nord ar accepta să se dezarmeze, devenind astfel şi mai vulnerabilă în faţa ameninţărilor venite din partea lui Trump?”, scrie Tim Naftali în publicaţia The Atlantic.
În plus, consideră Naftali, această strategie nu este una pe care să o adopte o super-putere precum Statele Unite, care în ultimele decenii a asigurat ordinea internaţională prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale, şi care reprezintă pilonul principal al celei mai puternice alianţe militare din istorie: NATO.
„După Pearl Harbor, Statele Unite au acţionat ca un partener principal în alianţe importante cu scopul de a învinge adversari puternici şi de a menţine, cât de cât, ceva care să semene cu o pace internaţională. Asemenea alianţe, precum NATO sau cele din cel de-Al Doilea Război Mondial, au la bază încrederea că, la nevoie, vom suporta costurile unui război pentru aliaţii noştri. Aceste alianţe nu vor mai funcţiona dacă statele ce le conduc, personificate de liderii lor, sunt eratice sau iraţionale. Nu poţi fi în acelaşi timp un nebun iraţional şi un partener de încredere în cadrul unei alianţe”.
În plus, nu doar că această strategie este fundamental greşită în acest context, dar, după cum au notat unii comentatori, Donald Trump nu este capabil nici măcar să o implementeze corect. Jeet Heer, de la publicaţia New Republic, a susţinut această concluzie după ce presa americană a relatat că preşedintele şi administraţia sa răspândesc ideea că Trump este un „nebun”, ca modalitate de a forţa Coreea de Nord la demararea negocierilor.
„Casa Albă nu-şi joacă nici măcar rolul corect. Lansând aceste informaţii către presa americană, stafful lui Trump elimină orice speranţă că teoria lui pripită ar putea funcţiona; oficialii nord-coreeni sunt pe deplin capabili să citească aceste publicaţii şi să îşi dea seama că Trump joacă la cacealma”.
Concluzia jurnalistului de la New Republic este că strategia nebunului lui Trump va avea ca efect „doar întărirea convingerii asupra iresponsabilităţii şi ineficienţei liderilor americani, fără a oferi niciun avantaj în aceste negocieri. Aceasta este adevărata nebunie”.