Anterior, Kremlinul anunţase că Putin va îmbina actele oficiale cu reuniunile în familie, însă singura informaţie transmisă sâmbătă de administraţia preşedintelui rus a fost că Putin a prezidat o reuniune a consiliului securităţii naţionale.

La respectiva reuniune, s-a discutat despre progresele obţinute în Siria datorită activităţii "eficiente" a aviaţiei ruse, care a distrus în ultimele săptămâni numeroase obiective jihadiste şi a lichidat mai mulţi comandanţi ai grupării teroriste Statul Islamic.

Putin a primit felicitări din partea liderilor principalelor ţări aliate, din Republica Belarus, Kazahstan, Armenia şi Serbia, dar şi din partea preşedintelui Comitetului Olimpic Internaţional (COI), Thomas Bach.

Este de aşteptat ca Putin să fie felicitat şi de lideri ai ţărilor occidentale şi ai altor puteri mondiale, deşi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exclus contacte cu preşedintele american Donald Trump.

Deşi Putin păstrează suspansul, toţi analiştii dau ca sigură participarea liderului de la Kremlin la alegerile prezidenţiale din martie 2018.

Întrebat în repetate rânduri despre posibilitatea de a se pensiona la vârsta de 65 de ani, Putin a răspuns că nu este deloc neobişnuit ca şefii de stat să rămână la conducere o perioadă lungă de timp şi adesea îl dă drept exemplu pe fostul cancelar german Helmut Kohl, care a fost cancelar timp de 16 ani.

În caz de victorie în alegeri, Putin va rămâne la Kremlin timp de şase ani, ceea ce îi va permite să se perpetueze la putere până în 2024, în total un sfert de secol.

Potrivit ultimelor sondaje, cota de popularitate a lui Putin se învârte în jurul valorii de 80% şi, în cazul în care scrutinul ar avea loc chiar acum, preşedintele rus ar fi reales cu aproape 70% din voturi.