Actualitate

Ce ascund DECLARAŢIILE DE RĂZBOI ale Coreei de Nord. Planul lui Kim Jong Un care ZGUDUIE lumea. CIA avertizează: „Nu e doar un maniac nebun”

Între execuţiile nemiloase ale oficialilor săi, chiar şi ale celor de cel mai înalt grad, ameninţări bombastice de anihilare nucleară şi teste balistice care sfidează comunitatea internaţională, ar putea părea foarte simplu să fii de acord cu cele mai recente afirmaţii ale preşedintelui SUA, Donald Trump, care susţine că liderul nord-coreean Kim Jong Un este un „nebun" angajat într-o „misiune suicidară". Oficiali de top ai CIA au transmis, însă, că acţiunile lui Kim Jong Un nu sunt cele specifice unui „maniac" provocator, ci sunt mai degrabă caracteristice tipologiei „actorului raţional" motivat de scopuri foarte clare proiectate pe termen lung care gravitează în jurul supravieţuirii regimului său totalitar. Concret, scenariul unei lovituri militare a Coreei de Nord asupra SUA este puţin probabil, dar aceştia avertizează că „există suspiciunea că Phenianul poate deveni extrem de imprevizibil dacă este încolţit".

„Există o claritate a finalităţii în tot ceea ce a făcut Kim Jong Un până acum. Să se trezească într-o dimineaţă şi să decidă că vrea să şteargă oraşul Los Angeles de pe faţa pământului nu este ceva ce ar putea face liderul nord coreean. Acesta vrea să conducă pentru o perioadă lungă de timp şi să moară în pace în patul său", a declarat, pentru CNN, Yong Suk Lee, oficial al misiunii nord-coreene a CIA, comentând tensiunile în continuă creştere dintre statul din Peninsulă şi SUA.

Iar pentru oficialii, diplomaţii şi membrii aparatului legislativ care au ca sarcină să se folosească de tot ceea ce înseamnă intelligence pentru a proteja Statele Unite şi aliaţii săi de ameninţările de securitate ridicate de Coreea de Nord, înţelegerea acestui scop s-ar putea dovedi cheia în evitarea unui conflict militar care ar avea consecinţe devastatoare.

„Semnale amestecate": Eforturile susţinute ale SUA de a aplica o presiune diplomatică suplimentară pe Coreea de Nord, mai ales cele din ultimele luni, s-au lovit de o sfidare fără margini din partea regimului Kim Jong Un, liderul de Phenian insistând în continuare pe ducerea la îndeplinire a programului nuclear stabilit. În ciuda asigurărilor date de Secretarul Apărării, James Mattis, şi de Secretarul de Stat Rex Tillerson, potrivit cărora America va urmări în continuarea încheierea unei rezoluţii de pace, nici una dintre părţi nu a indicat clar că este gata să se angajeze în negocieri serioase.

Mesajele amestecate care au venit din partea administraţiei Donald Trump ridică şi ele întrebări referitoare la abordarea problemei nord-coreene. Preşedintele SUA a subminat deseori public declaraţii ale oficialilor de top menite să calmeze situaţia şi s-a angajat public într-un război al afirmaţiilor care a degenerat în insulte şi inventarea de porecle, toate acestea reuşind doar să sporească şi mai mult teama de un eventual conflict armat.

Joi, Trump a transmis că SUA va face „orice trebuie să facă" pentru a preveni viitoarele ameninţări din partea Coreei de Nord: „Nu putem permite acestei dictaturi să ne ameninţe naţiunea sau aliaţii cu pierderi de vieţi inimaginabile. Vom face orice trebuie să facem pentru a preveni acest lucru, şi chiar se va face orice dacă e nevoie, credeţi-mă", a spus Donald Trump în cadrul unei întrevederi cu militari americani de rang înalt.

În vreme ce Trump încă îl portretizează public pe Kim ca pe un dictator iraţional, oficialii CIA spun că toată comunitatea internaţională de intelligence vede acţiunile liderului nord-coreean dintr-un unghi cu totul diferit. „Ultimul om care vrea ca Peninsula să fie implicată într-un conflict este, de fapt, Kim Jong Un. Avem tendinţa ca, în raport cu aceste regimuri, să subestimăm înclinaţiile conservatoare, adică exact fundamentul acestor stiluri de a conduce", a mai spus Lee.

Epurări nemiloase: Chiar dacă specialiştii arată că şeful de la Phenian nu şi-ar dori un război cu SUA, acesta priveşte totuşi strategia de a perpetua o relaţie tensionată de subordonare drept unul dintre mijloacele esenţiale de a-şi menţine neatinsă puterea, susţin atât Lee, cât şi Michael Collins, oficial care lucrează la centrul CIA care se ocupă de misiunile Asia-Pacific. „Coreea de Nord este un organism politic care se hrăneşte din conflict", a explicat Lee.

Încă de când i-a succedat tatălui său la conducerea ţării, în 2011, ascensiunea lui Kim de la statutul de novice în materie de politică la cel de comandant suprem de temut s-a bazat pe un angajament susţinut şi extrem de bine calculat de a-şi consolida permanent puterea propriului regim şi de a transforma Coreea de Nord într-o putere nucleară. Pe plan intern, Kim a demonstrat chiar că este capabil să-i epureze pe cei care îi stau în cale.

Relatări ale ONG-ului sud-coreean numit Institutul pentru Strategia Naţională de Securitate arată că liderul de la Phenian a ordonat executarea a cel puţin 340 de persoane de când a ajuns la conducere şi până în prezent, dintre care 140 erau oficiali de top din guvernul ţării, militari şi lideri ai partidului condus de Kim. În 2013 l-a executat chiar şi pe unchiul său, Jang Song Thaek, acţiune foarte intens mediatizată la televiziunea de stat, acolo unde se spunea că Jang a fost „un trădător al tuturor epocilor".

Acesta este acuzat, însă, şi de faptul că ar fi ordonat asasinarea fratelui său vitreg, Kim Jong Nam, care a fost ucis în acest an în Malaezia, însă Coreea de Nord a negat vehement toate aceste suspiciuni. Nemilos şi violent, comportamentul lui Kim se potriveşte mănuşă profilului unui lider care acţionează constant în propriul interes, mai degrabă decât ghidat de emoţii sau impulsuri: „Scopul pe termen lung al lui Kim este acela de a ajunge la un fel de înţelegere pe termen lung cu SUA şi de a înlătura prezenţa americană din Peninsulă", a mai lămurit Lee, adăugând că acesta vrea şi să facă din nou din Coreea de Nord un actor important pe scena internaţională.

Totuşi, eforturile lui Kim Jong Un de a dezvolta un program nuclear pe termen lung intră în conflict direct cu priorităţile de securitate ale SUA şi ale aliaţilor săi din regiune, aceştia din urmă fiind din ce în ce mai îngrijoraţi în ultimele luni din cauza numeroaselor teste nucleare desfăşurate cu succes şi comandate de la Phenian. „Este clar faptul că ceea ce face acum Coreea de Nord este să testeze răbdarea Statelor Unite şi pe cea a comunităţii internaţionale. Cu fiecare escaladare a conflictului, miza ca oponenţii să-i accepte poziţia sau să reacţioneze simetric este din ce în ce mai mare", a declarat Collins. Kim, însă, nu pare deloc intimidat de ameninţările lui Trump, cu toate că preşedintele SUA a spus răspicat în faţa Adunării Generale a ONU de luna trecută că liderul nord-coreean se află într-o „misiune suicidară pentru el şi regimul său".

Este influenţa Chinei supraestimată?

Acţiunile lui Kim indică faptul că acesta nu mai este constrâns de temerile că vecinii chinezi ar putea abandona sprijinul pentru regimul de la Phenian şi nici nu mai este speriat că SUA ar putea lansa o lovitură militară, doi factori majori care au temperat în trecut îndrăzneala Phenianului.

Neîngrădit de aceste temeri, situaţia devine mai mult „o chestiune de toleranţă", a mai spus oficialul CIA, adăugând că acum întrebarea este „cât de departe va merge Kim Jong Un?". Collins şi Lee au subliniat că în continuare China va avea o influenţă semnificativă asupra Coreei de Nord, dar au continuat spunând că Beijingul va trebui să aleagă la un moment dat între prioritizarea relaţiei cu SUA şi beneficiile strategice care decurg din legăturile cu Coreea de Nord.

„Scopul strategic al Chinei este acela de a frustra SUA şi de a menţine diviziunea peninsulei", a mai spus Lee, arătând şi că Statele Unite trebuie să continue să demonstreze atât Beijingului, cât şi Phenianului că toate opţiunile rămân deschise, inclusiv cele militare.

„Mai întâi de toate, situaţia din Coreea de Nord este un test a ceea ce China vrea în relaţia cu SUA", a mai spus Collins. Potrivit acestuia, comunitatea de intelligence se luptă în acest moment cu multe întrebări legate de regimul de la Phenian şi încearcă să monitorizeze modul în care jucătorii majori din regiune răspund la provocările regimului lui Kim Jong Un, pentru a detecta cât de departe este gata dictatorul să împingă lucrurile.

Totuşi, şansele ca liderul de la Phenian să înceapă un război cu SUA sau aliaţii săi, precum Coreea de Sud, rămân mici, asta pentru că cel mai probabil o astfel de evoluţie a evenimentelor ar culmina cu propria sa distrugere, spun oficialii CIA, cu toate că aceştia anticipează că tensiunile internaţionale vor continua, ridicând riscul mişcărilor greşite de ambele părţi. „Marinele sud şi nord coreene stau alături în fiecare zi, potenţialul conflict mocneşte la fiecare pas", a mai precizat Lee. Aşa că, deşi scenariul unei lovituri a Coreei de Nord asupra SUA rămâne puţin probabil, oficialii CIA avertizează că „există suspiciunea că Phenianul poate deveni extrem de imprevizibil dacă este încolţit".

gandul.info 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *