01:27:09 20.04.2024
Stiri

Decizia de „URGENŢĂ EXCEPŢIONALĂ” luată de Curtea Constituţională a Spaniei, după referendumul pentru independenţa Cataloniei

Știri 05.10.2017 19:57 Vizualizări4313 Autor: Ziarul National
Decizia de „URGENŢĂ EXCEPŢIONALĂ” luată de Curtea Constituţională a Spaniei, după referendumul pentru independenţa Cataloniei


Curtea Constituţională din Spania a suspendat joi şedinţa Parlamentului Cataloniei care ar urma să aibă loc luni, 9 octombrie, şi în cadrul căreia ar putea fi declarată independenţa regiunii, în urma referendumului de duminică. Decizia a fost motivată printr-o „urgenţă excepţională", iar judecătorii constituţionali susţin că reunirea plenului ar produce Spaniei „un prejudiciu foarte greu sau chiar imposibil de reparat".

Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, şi-a exprimat voinţa de a apărea lunea viitoare în faţa plenului Parlamentului pentru a valida rezultatele şi efectele consultării de pe 1 octombrie, cu Declaraţia de Independenţă a regiunii pe masă. Convocarea legislativului reunit a fost solicitată miercuri de mai multe grupuri parlamentare, iar secretatul general, socialistul Xavier Muro, a intervenit, avertizând că acel punct de pe ordinea de zi încalcă rezoluţiile Curţii Constituţionale prin care au fost suspendate legile Referendumului.

Decizia forului constituţional de a suspenda şedinţa de plen care ar fi trebuit să aibă loc luni a fost luată şi pe motivul „repercusiunilor economice şi sociale" pe care le-ar putea avea o asemenea decizie, astfel că orice fel de document sau rezoluţie adoptate în şedinţa Legislativului catalan are statut de act „complet nul, fără valoare proprie şi fără niciun efect", mai transmite El Pais. Curtea a notificat în scris şi conducerea Parlamentului catalan, inclusiv pe preşedinta Carme Forcadell, că au datoria de a „împiedica sau bloca orice fel de iniţitivă care ar presupune ignorarea deciziei" luate joi, avertizându-i chiar despre „eventualele responsabilităţi, inclusiv penale" care ar putea apărea în caz contrar.

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, i-a cerut liderului catalan, Carles Puigdemont, să reintre în legalitate şi să renunţe „cât mai curând posibil” la proiectul său de declarare unilaterală a independenţei. Rajoy a precizat aceasta este cea mai bună soluţie.

„Dacă există vreo soluţie? Da, şi cea mai bună este reintrarea în legalitate şi afirmarea cât mai curând posibil a faptului că nu va exista nicio declaraţie unilaterală de independenţă, deoarece prin acest lucru se vor preveni rele mult mai mari”, a spus Rajoy, într-un interviu pentru Agenţia Efe.

Miercuri, şeful executivului Cataloniei, Carles Puigdemont, a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului privind independenţa faţă de Spania , relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de gandul.info.

În debutul unui discurs televizat, Puigdemont l-a acuzat pe Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, că a adoptat poziţia guvernului central de la Madrid, ignorând voinţa catalanilor.

„Regele Spaniei a ignorat faptul că populaţia catalană a fost victima brutalităţii din partea poliţiei. A avut oportunitatea de a se adresa tuturor cetăţenilor şi aşa ar fi trebuit să fie, conform Constituţiei. Declaraţiile regelui au dezamăgit mulţi catalani, m-aş fi aşteptat la un alt ton şi la alt mesaj. Regele a preluat discursul şi politicile guvernului lui Mariano Rajoy, unul catastrofal faţă de Catalonia", a spus Carles Puigdemont.

Liderul guvernului regional nu a precizat dacă independenţa faţă de Spania va fi declarată luni, dar a reiterat că va pune în aplicare rezultatul referendumului.

„Duminica trecută, am reuşit să organizăm un referendum într-un ocean de dificultăţi şi în faţa unei represiuni fără precedent; ieri am dat un exemplu prin continuarea grevei generale, iar în zilele următoare vom reveni pentru a arăta cea mai bună faţă a ţării noastre, atunci când instituţiile catalane trebuie să aplice rezultatul referendumului", a mai spus Puigdemont.

Carles Puigdemont a insistat asupra necesităţii de a recurge la mediere externă pentru a rezolva criza catalană, întrucât guvernul spaniol nu a acceptat dialogul.

„Acest moment solicită mediere. Am primit mai multe oferte în ultimele ore şi vom primi şi altele. Toţi ştiu că eu sunt pregătit să încep un proces de mediere. O voi repeta de câte ori este necesar: dialogul şi acordul fac parte din cultura politică a poporului nostru. Cu toate acestea, statul nu a dat niciun răspuns pozitiv acestor oferte", a precizat Puigdemont.

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a condamnat, marţi seară, acţiunile Guvernului din Catalonia în sensul „distrugerii unităţii" naţiunii, lansând un apel la solidaritate naţională, relatează cotidianul El Pais.

„Guvernul Cataloniei s-a abătut de la normele statului de drept şi democraţiei, încercând să distrugă unitatea Spaniei", a declarat regele Felipe în primul discurs după desfăşurarea referendumului proindependenţă.

„Autorităţile catalane au încălcat sistematic reglementările, demonstrând o inadmisibilă lipsă de loialitate faţă de statul spaniol, cel care asigură armonia şi coexistenţa paşnică, inclusiv a locuitorilor Cataloniei", a adăugat regele Spaniei. „Autorităţile regionale au perturbat armonia societăţii catalane. Autorităţile catalane au vulnerabilizat Constituţia Spaniei şi propriul statut" autonom, a subliniat regele Felipe.

„Dar vreau să le spun catalanilor preocupaţi de comportamentul autorităţilor regionale că nu sunt singuri, beneficiază de întreaga solidaritate a spaniolilor", a încheiat regele Spaniei.

„Guvernul spaniol nu va negocia o ilegalitate, nu va accepta niciun şantaj”

Guvernul spaniol a susţinut joi că nu se va lăsa ”şantajat”, precizând că Puigdemont trebuie să respecte legea înainte ca negocierile să aibă loc, se arată într-un comunicat al Guvernului spaniol.

”Guvernul Spaniei respinge categoric criticile aduse la adresa Regelui Felipe al VI-lea. Aceste critici arată că domnul Puigdemont nu numai că este în afara legii, dar şi-a pierdut şi simţul realităţii. El a pierdut oportunitatea de a readuce Catalonia pe calea coexistenţei şi a legii. El a continuat să proiecteze radicalismul şi izolarea”, precizează Guvernul spaniol.

”Guvernul nu va negocia o ilegalitate, nu va accepta niciun şantaj”, se mai arată în comunicatul Guvernului central.

Duminică, 1 octombrie, Guvernul Cataloniei a organizat un referendum pe tema apartenenţei regiunii autonome la Spania. 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi.

Guvernul de la Madrid şi Uniunea Europeană nu recunosc plebiscitul, iar violenţele produse la referendum s-au soldat cu aproximativ 900 de răniţi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md