Prins într-un ambuteiaj, președintele indonezian a mers doi kilometri pe jos

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nimeni nu scapă de celebrele ambuteiaje din Jakarta și de pe insula Java, nici măcar de președintele indonezian. Prins joi într-un ambuteiaj monstru, acesta a ieșit din mașină și a mers doi kilometri pe jos pentru a participa la o paradă militară, informează AFP.

Aflat pe drum spre ceremonia care marca aniversarea a 72 de ani de la înființarea armatei acestui arhipelag din Asia de Sud-Est, la Cilegon, un oraș-port din vestul insulei Java, Joko Widodo și mai mulți oficiali ai statului au rămas blocați în trafic, a indicat palatul prezidențial într-un comunicat.

După ce a așteptat o jumătate de oră în mașină, „președintele a decis că va merge pe jos” până la locul ceremoniei, a declarat unul dintre bodyguarzii șefului statului, Ili Dasili.

La rândul său, directorul poliției naționale, Tito Karnavian, blocat în același ambuteiaj, și-a abandonat mașina și s-a alăturat președintelui pe jos.

Imaginile difuzate pe rețelele de socializare îl arată pe președinte mergând pe jos, încojurat de gărzi de corp, în timp ce trecătorii îl strigă sau îi scandează numele.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...