13:05:50 29.03.2024
Stiri

România a mai făcut un pas important spre aderarea la Spaţiul Schengen

Știri 05.10.2017 12:40 Vizualizări1198 Autor: Ziarul National
România a mai făcut un pas important spre aderarea la Spaţiul Schengen Cuget Liber


Deputatul PSD Ana Birchall, președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE și fost ministru delegat pentru Afaceri Europene, a salutat votul exprimat în Parlamentul European privind accesul României și Bulgariei la Sistemul Schengen de Informaţii privind Vizele.

„Am primit cu multă satisfacţie vestea votului favorabil acordat de către Parlamentul European pentru accesul parţial al României, împreună cu Bulgaria, la Sistemul de Informaţii privind Vizele din Spaţiul Schengen (VIS), un pas important pentru îndeplinirea obiectivului de aderare a României la Spaţiul Schengen, formalizând astfel decizia favorabilă obținută în formatele de negociere tehnice de la începutul lunii iunie 2017”, a declarat deputatul Ana Birchall, portivit unui comunicat de presă remis portalului „Calea Europeană”.

„În mandatul meu de ministru delegat pentru Afaceri Europene, unul dintre obiectivele prioritare pentru care m-am luptat constant a fost cel al Deciziei privind accesul pasiv la VIS pentru ţara noastră, demers de importanţă primordială pentru România în contextul parcursului către aderarea la Spaţiul Schengen, dar şi în ce priveşte continuarea demersurilor comune la nivel european pentru gestionarea crizei migraţioniste şi asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE şi Schengen, la nivelul cărora ţara noastră s-a remarcat ca unul dintre statele membre cele mai active şi performante”, a subliniat Ana Birchall referitor la contribuția României la securitatea Spaţiului Schengen.

„Urmare a eforturilor depuse pe durata întregului mandat, atât în cadrul forurilor oficiale ale Uniunii Europene, dar şi prin numeroase alianțe și negocieri purtate cu omologi din celelalte state membre ale Uniunii, precum şi cu oficiali ai instituţiilor europene, în formatele tehnice de negociere am reuşit să obţin, împreună cu echipa Ministerului Afacerilor Externe, colegele și colegii din alte ministere cu competențe în acest domeniu, cu ambasadorii noștrii din țările UE, în special Franța și Germania, precum şi cu echipa Reprezentanţei Permanente a României la Bruxelles, adoptarea unei decizii favorabile privind accesul pasiv al României, împreună cu Bulgaria, la Sistemul de Informaţii privind Vizele din Spaţiul Schengen încă de la începutul lunii iunie a acestui an. Mulțumesc colegelor și colegilor care zi și noapte au dus greul negocierilor tehnice. A fost un efort de echipă apărând interesele României”, a mai precizat Ana Birchall.

„Sunt mândră că am reuşit, în mandatul meu de ministru delegat pentru Afaceri Europene, să ating un obiectiv atât de important pentru România, venind ca o recunoaştere a eforturilor ţării noastre şi a faptului că, aşa cum am afirmat în repetate rânduri, România este membră de facto a Spaţiului Schengen, obiectiv care, prin votul acordat de Parlamentul European, este tot mai aproape de concretizare. Îmi exprim speranţa ca accesul României la VIS să primească un vot favorabil cât mai curând şi la nivelul celorlalte instituţii europene abilitate, la JAI-ul din octombrie, astfel încât să devină o decizie definitivă şi să ducă ţara noastră cu un pas mai aproape de Spaţiul Schengen”, a susținut deputatul PSD Ana Birchall.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md