Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

20 Aprilie, 2024

Furnizorii de servicii poștale sunt atenționați asupra necesității prezentării în termen a rapoartelor statistice pentru trimestrul III al anului 2017

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) informează furnizorii de rețele și/sau servicii poștale despre faptul că ei au obligaţia să prezinte ANRCETI, până la data de 10 octombrie 2017, rapoartele statistice pentru trimestrul III al anului 2017 privind evoluţia situaţiei pe segmentele pieţei de servicii poștale pe care activează. Această obligație a fost stabilită, în temeiul Legii comunicațiilor poștale, de către Consiliul de Administrație al ANRCETI prin Hotărârea nr.19 din 05.08.2016 cu privire la raportarea de date statistice de către furnizorii de rețele și servicii poștale.

Potrivit hotărârii sus-menționate, furnizorii de rețele și/sau servicii poștale, autorizați în condițiile Legii comunicaţiilor poștale, au obligația să transmită ANRCETI datele statistice conform formularului tipizat al raportului statistic al furnizorului în fiecare trimestru, până la data de 10 a lunii următoare perioadei de raportare.

Formularul nominalizat va fi descărcat de către furnizori de pe Pagina furnizorului a site-ului ANRCETI, secțiunea Formulare, sub-secțiunea Formularul statistic comunicații poștale, după care acesta va fi completat și expediat ANRCETI în format electronic. Formularul va fi completat cu date ce reflectă situația trimestrială în mod cumulativ. Aceasta înseamnă că datele pentru fiecare din trimestrele II, III şi IV vor reflecta situația de la începutul anului de raportare până la sfârşitul trimestrului de raportare. Informaţia din raportul pentru trimestrul IV al anului va reflecta situaţia anuală. În cazul în care datele reflectă o simplă constatare a situaţiei (de exemplu, datele privind personalul, etc.), furnizorul va arăta situaţia de la sfârşitul trimestrului de raportare.

Pentru a facilita verificarea și procesarea datelor de către ANRCETI, furnizorii urmează să expedieze formularul completat prin poşta electronică în format MS Excel la adresa de e-mail: raport.statistic@anrceti.md. Suplimentar, formularul completat va fi prezentat ANRCETI în unul din următoarele moduri: prin depunere, personal sau de către reprezentantul furnizorului de servicii poştale, sub luare de semnătură sau prin serviciul poştal de trimitere recomandată cu confirmare de primire, la adresa ANRCETI: bd. Ştefan cel Mare 134, of. 410, mun. Chişinău.

Informații suplimentare despre această lucrare pot fi găsite în Instrucţiunea privind modul de completare a Formularului tipizat al Raportului statistic al furnizorului de reţele şi/sau servicii poştale, document disponibil pe Pagina furnizorului a site-ului ANRCETI, secțiunea Formulare.

5 octombrie 2017

Ultima actualizare: 5/10/2017