05:27:51 25.04.2024
Stiri

Traian Băsescu: Dodon și Plahotniuc, TOXICI pentru viitorul R. Moldova, Ghimpu - o epavă decredibilizată, iar românii Sandu și Năstase nu au curaj să-și asume unionismul

Politică 04.10.2017 15:15 Vizualizări3199 Autor: Ziarul National
Traian Băsescu: Dodon și Plahotniuc, TOXICI pentru viitorul R. Moldova, Ghimpu - o epavă decredibilizată, iar românii Sandu și Năstase nu au curaj să-și asume unionismul VIP Magazin


Fostul președinte al României, Traian Băsescu, ales președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), înființat de Anatol Șalaru, susține că este destul de familiarizat cu politica din R. Moldova.

Într-un interviu acordat revistei „VIP Magazin”, Traian Băsescu a caracterizat toți politicienii care contează astăzi la Chișinău.

„Știu și cât de toxici sunt președintele Igor Dodon și Vlad Plahotniuc pentru viitorul țării și al cetățenilor Republicii Moldova. Ştiu şi faptul că domnul Mihai Ghimpu, cândva un politician unionist credibil, azi e doar o epavă politică complet decredibilizată. Mai știu și faptul că cetățenii români Maia Sandu și Andrei Năstase nu au curajul să-și asume unionismul și-și mint cetățenii cu perspectiva europeană a Republicii Moldova. Or, atât Maia Sandu, dar și Andrei Năstase, știu foarte bine că Uniunea Europeană nu se va mai extinde dincolo de Prut”, a declarat Băsescu.

Fostul președinte explică și de ce a acceptat iniţiativa lui Anatol Şalaru şi a Anei Guţu de a se implica în activitățile Partidului Unităţii Naţionale: „Mi-a apărut ca o şansă cu un obiectiv politic: reunificarea ţării, pentru care trebuie să lupt şi eu. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în România, eu sunt preşedinte al PMP, singurul partid românesc ce şi-a asumat prin statut şi program Unirea României cu Republica Moldova”.

În același interviu, Traian Băsescu nu oferă șanse R. Moldova de a adera la UE, spunând că unica soluție este Unirea cu România.

„Experienţa politică, cei zece ani petrecuţi în Consiliul European m-au făcut să înţeleg foarte bine lipsa şanselor Republicii Moldova de a deveni membru al Uniunii Europene şi că singura soluţie pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să se bucure de perspectiva europeană este Unirea cu România”, a spus Traian Băsescu.

Fostul președinte de peste Prut a comentat și decizia președintelui Igor Dodon de a-i retrage cetățenia R. Moldova: „Reacţiile domnului preşedinte Dodon în ceea ce mă priveşte sunt legate strict de crezurile noastre cu privire la viitorul Republicii Moldova şi al românilor trăitori între Prut şi Nistru. Domnul Dodon îşi vrea ţara şi poporul aserviţi Moscovei, iar eu îi vreau pe românii dintre Nistru şi Prut, oameni liberi, trăitori într-un stat de drept, România, însoţiţi de perspectiva ­prosperităţii”.

Citiți interviul integral AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md