Actualitate

Un forum regional în problema schimbărilor climatice s-a desfăşurat la Ungheni

La forum au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice şi companiilor private, societăţii civile, administraţiei locale din Ungheni, precum şi din districtul Joniškis (Lituania) şi municipiul Iaşi (România), localităţi care sunt partenerii Primăriei Ungheni în proiectul “Împreună pentru adaptarea la schimbările climatice”.

“Ne-am propus să informăm prin diferite metode, să sensibilizăm publicul larg privind problematica schimbărilor climatice la nivel local şi regional. Fenomenul a ajuns să fie o provocare majoră a secolului şi are nevoie de abordări serioase în ceea ce ţine de adaptarea, combaterea şi atenuarea efectelor negative ale schimbărilor climatice”, au afirmat surse de la Primăria municipiului Ungheni.

Agenda conferinţei a inclus două sesiuni, în cadrul cărora participanţii au fost informaţi despre impactul schimbărilor de climă asupra comunităţilor locale, principalele cauze şi efecte ale fenomenului încălzirii globale. De asemenea, delegaţii au examinat mai multe soluţii la nivel transfrontalier, în contextul politicilor, planurilor şi măsurilor de adaptare la nivelul Uniunii Europene, stabilind direcţiile de acţiune în domeniul schimbărilor climatice.

Forumul de la Ungheni a fost anticipat de mai multe activităţi regionale în care au fost antrenaţi copii şi tinerii, iar bilanţul a fost făcut la conferinţă. Astfel, echipa de elevi de la Colegiul agroindustrial din Ungheni a fost cea mai bună la concursul ideilor de proiecte demonstrative, prezentând programul “Reducerea poluării mediului prin aplicarea resurselor alternative de energie”.

Proiectul „Împreună pentru adaptarea la schimbările climatice” a fost lansat în luna septembrie şi este implementat de Primăria municipiului Ungheni în parteneriat cu municipalitatea districtului Joniškis din Lituania și are ca scop creșterea capacității administrative și nivelului de educație a populației privind atenuarea și adaptarea la schimbările climatice. Acest proiect va contribui la dezvoltarea și consolidarea capacităţilor administrative ale orașelor înfrățite Ungheni și Joniškis prin aplicarea, în parteneriat cu principalii actori comunitari, a unor instrumente noi și structuri consultative instituționalizate pentru a fi implementate soluții și măsuri concrete de atenuare și adaptare la schimbările climatice. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *