Delegație din Belarus, în vizită la Primăria municipiului Chișinău

   1691

Primarul general interimar al capitalei, Nistor Grozavu, a avut astăzi o întrevedere cu  adjunctul ministrului Industriei al Republicii Belarus, Dmitry Korcyc, care se află în aceste zile la Chişinău, în fruntea unei delegaţii din partea Guvernului Belarus pentru a participa la Forumul de Afaceri „Moldova Business Week - 2017".

Din delegaţia belarusă fac parte reprezentanții mai multor întreprinderi constructoare de mașini de la Minsk.

Oficialul Guvernului Republicii Belarus s-a arătat preocupat de problemele cu care se confruntă administrația locală pe segmentul ce ţine de dotarea cu tehnică a întreprinderilor din domeniul locativ-comunal din Chişinău. În acest sens, partea belorusă și-a exprimat disponibilitatea de a comercializa municipalității, în condiții avantajoase, tehnică specializată pentru curățarea drumurilor, lifturi sau autobuze. De asemenea, reprezentanţii delegaţiei belaruse au subliniat disponibilitatea de a oferi condiţii de finanțare pentru achiziționarea anumitor tipuri de mașini.

La rândul său, primarul general interimar, Nistor Grozavu, a ținut să mulțumească părții belaruse pentru troleibuzele achiziționate de la Compania "Belcommunmash", care circulă pe toate străzile Capitalei și și-a exprimat interesul pentru achiziționarea de autobuze noi de la Minsk, cu asamblare de 15 la sută Chișinău, așa cum sunt asamblate de câțiva ani troleibuzele.

Reprezentanții municipalității au convenit să-și evalueze necesitățile și să examineze propunerile belorușilor pentru colaborări de perspectivă.