Mihai Ghimpu se declară “șocat” de decizia PD privind boicotarea referendumului anti-Chirtoacă

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a rămas șocat de decizia Partidului Democrat de a boicota referendumul pentru demiterea primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă. Potrivit lui, decizia formațiunii pare a fi sinceră și se bucură că democrații și-au amintit de coaliție și de faptul că au făcut, împreună cu liberalii, multe lucruri bune.

”M-ați șocat cu această decizie a PD-ului. Era mai bine dacă PD-ul nu dădea votul și nu mai ajungeam la aceasta. Una e ce spui și alta e ce faci. Eu azi cred că (decizia n.r) e sinceră și mă bucur că și-a amintit de coaliție, am făcut multe lucruri bune. Cine știe, poate le-a deschis Dumnezeu cartea și s-au mai uitat și și-au amintit că aici e bine, aici e rău, aici faci păcate, aici nu faci păcate. Poate au înțeles că e de ajuns câte păcate au. Eu vreau să cred că e sinceră. O să vedem”, a spus Mihai Ghimpu.

Amintim că purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat a anunțat astăzi că formațiunea condusă de Vlad Plahotniuc va boicota referendumul privind demiterea primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă.

”Poziția PSRM este foarte clară – această inițiativă nu are nimic în comun cu doleanțele oamenilor, este o decizie strict politică. PDM declară că nu participă la acest referendum în nicio formă”, a declarat Vitalie Gămurari.
Referendumul pentru demiterea primarului municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, va avea loc în data de 19 noiembrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.