„Potrivit informațiilor obținute, până la acest moment, printre persoanele rănite în urma atacului a fost identificată o persoană de cetățenie română. Aceasta a fost transportată și internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate”, informează Ministerului Afacerilor Externe al României.
Victima este un clujean de 23 de ani, Luca Iclodean. Tânărul locuiește cu familia sa în statul Nevada și se afla în public la concertul de muzică country.
Mama tânărului rănit, Carmen Iclodean, a postat pe contul său de facebook o fotografie în care tânărul apare pe patul de spital și un mesaj prin care cere tuturor cunoscuților să se roage pentru fiul ei.
Carmen Iclodean lucrează chiar la Mandalay Bay Resort and Casino – localul asupra căruia a fost comis atacul. Potrivit unor informații obținute de România Liberă, familia din Cluj plecase din România în SUA de mai mulți ani, prin intermediul loteriei vizelor.
Potrivit Reuters, o persoană de 64 de ani a deschis focul din camera sa de hotel aflată la etajul al 32-lea asupra unei mulțimi de peste 22.000 de persoane prezente la eveniment.