Acum 10 ani, peste 50 de gospodari din Grinăuţi-Moldova au semnat contracte de arendă cu un producător agricol local. Din cauza unor neînţelegeri care au apărut între cele două părţi, anul trecut, sătenii au hotărât să-şi ia pământurile înapoi. Ei susţin că au reziliat contractele, însă fermierul continuă să le lucreze abuziv loturile.

Proprietarii de terenuri mai spun că, pentru a nu rezilia contractele, producătorul agricol le-ar fi promis că, pe lângă partea de recoltă prevăzută în documente, le va mai da zahăr, fructe şi legume. Lucru care nu s-a întâmplat.

La rândul său, fermierul a dat vina pe săteni şi a spus că aşa cum ei nu au grijă de terenurile care le aparţin, lui nu-i rămâne decât să le lucreze pentru ca acestea să nu rămână pârloagă. Producătorul agricol a adăugat că a investit mulţi bani în lucrările de întreţinere a solului, iar cei care îşi vor terenurile agricole înapoi trebuie să achite toate cheltuielile suportate în ultimii doi ani.

Chiar şi aşa, cei 50 de proprietari de pământ spun că nu vor renunţa. Ei susţin că vor solicita eliberarea titlurilor de proprietate de la "Cadastru", ca să ştie care sunt terenurile lor, pentru a le putea îngriji de sine stătător. Conducerea primărie din localitate nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia.