BNM a solicitat asistență tehnică de la FMI în domeniul politicii monetare

Banca Națională a Moldovei (BNM) a fost vizitată, în perioada 28-29 septembrie, de Nils Oeyvind Maehle, economist superior în Departamentul piața monetară și piața de capital al Fondului Monetar Internațional (FMI). Acesta a avut mai multe întrevederi cu membrii Comitetului executiv și reprezentanții Departamentului politică monetară ai băncii centrale.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, discuțiile s-au axat pe evaluarea cadrului operațional de elaborare și fundamentare a politicii monetare, precum și identificarea domeniilor de asistență tehnică de care are nevoie BNM.

În urma vizitei la Chișinău, experții FMI urmează să elaboreze un plan de lucru, care ar putea începe anul viitor.

În cadrul vizitei, Nils Oeyvind Maehle a organizat un curs de formare în domeniul prognozării și politicilor de țintire a inflației cu scopul de a familiariza membrii Comitetului executiv cu cele mai recente practici și modele aplicate pe plan internațional, inclusiv în regiunea Europei centrale și de est.

Anual FMI acordă Republicii Moldova consultări în domeniul politicii economice şi financiare, conform prevederilor Articolului IV al Statutului FMI, care reglementează relaţiile de cooperare dintre ţările membre şi FMI.

FMI a acordat Republicii Moldova asistenţă tehnică într-un şir de sectoare, inclusiv în cel al politicii monetare/organizării băncii centrale, sistemului de raportare monetară, supravegherii bancare etc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.