ONG-urile transnistrene au refuzat să se întâlnească cu Dodon

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Organizațiile non-guvernamentale din stânga Nistrului, între care și veteranii conflictului armat, au refuzat săptămâna trecută să se întâlnească cu președintele Igor Dodon.

Recent, reprezentanți ai ONG-urilor „OSTK – Pridnistrovie”, „Invalizii de război apărători ai Transnistriei ”, Uniunea veteranilor detașamentelor „Delta” și „Dnestr” au avut o ședință comună, în cadrul căreia au calificat drept „ofensatoare declarațiile lui Dodon în calitate de șef de stat, care nu rezolvă nimic în țară ”.

„Dodon nu dispune de putere, ceea ce înseamnă că promisiunile lui nu sunt bazate pe nimic. Este doar o persoană nominală. Nici o declarație a lui Dodon nu are consecințe reale”, a opinat Pavel Kuznețov, liderul organizației „Invalizii de război apărători ai Transnistriei”.

Potrivit lui, încercarea lui Dodon de a se întâlni cu ONG-urile transnistrene nu reprezintă decât o tentativă de publicitate politică, „în realitate, șeful statului fiind incapabil să propună ceva constructiv”.

Vladimir Emelianov, liderul „OSTK – Pridnistrovie” a amintit că „înainte de alegerile prezidențiale Dodon a promis mai multe lucruri, inclusiv să devină vector rusesc, însă în realitate nu a făcut nimic”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...