„Industria bancară nu poate aştepta la nesfârşit să obţină indicii clare privind viitorul. Oamenii încep să-şi regândească opţiunile privind modul în care îşi pot servi mai bine clienţii şi îşi pot desfăşura activitatea", a apreciat directorul general al băncii elveţiene UBS, Sergio Ermotti. 

Ar fi fost de ajutor dacă premierul britanic începea să facă campanie pentru o perioadă de tranziţie încă de la început, dar ţinând cont că băncile au demarat deja planurile pentru împrejurări neprevăzute, apelul ei nu va schimba nimic. Este mult prea puţin şi mult prea târziu, avertizează sursele. 

În acest timp, Polonia, Ungaria şi Cehia se concentrează pe locurile de muncă din zona middle office a industriei financiare şi pe serviciile tehnice, unde salariile nu sunt astronomice, dar sunt mult mai multe locuri de muncă. 

Cum Londra se îndreaptă spre un exod al talentelor post-Brexit, tendinţa în Europa Centrală şi de Est (CEE) este în sens opus. După ani de exod al creierelor spre Europa Occidentală, regiunea încă are multe de oferit. 

În prezent, firmele financiare încep să mute în CEE operaţiuni mai sofisticate, precum managementul riscurilor sau dezvoltare de produs, profitând de avantajele oferite de o mână de lucru calificată, spaţii de birouri şi salarii mai ieftine decât în majoritatea Europei.