Referendumul care aruncă în aer Spania și Europa: Catalanii își votează azi independența

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproximativ cinci milioane şi jumătate de catalani au fost chemaţi duminică la vot, într-un referendum pentru independenţa faţă de Spania organizat de autorităţile regiunii, dar Guvernul de la Madrid consideră iniţiativa neconstituţională, luând deja măsuri împotriva desfăşurării plebiscitului.

Grupuri de catalani s-au adunat în afara secţiilor de votare înainte de referendum. Guvernul de la Madrid a promis să oprească votul şi zeci de vehicule de poliţie sunt în operaţine la Barcelona, informează BBC, citat de Mediafax.

În timpul nopţii, mii de susţinători ai referendumului pentru independenţă au ocupat şcolile în care se află secţiile de votare. Potrivit poliţiei, aceştia vor fi evacuaţi.

Organizatorii referendumului au cerut alegătorilor să se întoarcă „să apere” secţiile de votare la ora 05:00 (03:00 GMT) şi să aştepte începerea votării la ora 9:00. S-a subliniat că trebuie să fie o rezistenţă paşnică la toate acţiunile poliţiei.

„M-am trezit devreme pentru că ţara mea are nevoie de mine”, a declarat unul din susţinătorii independenţei Catalaniei. Eulalia Espinal I Tarro, în vârstă de 65 de ani, face parte din grupurile care s-au adunat în faţa şcolilor din Barcelona. „Nu ştim ce se va întâmpla, dar trebuie să fim aici”, a subliniat aceasta

Duminica ar putea fi o „dată importantă pentru democraţie”, a declarat vicepreşedintele regional, Oriol Junqueras, pentru TV3, principala televiziune catalană.

„Am depăşit multe obstacole, nu există nimic care săîăpată fi considerat mai presus de asta”, a adăugat el. „Dacă nu ne apăram propriile noastre drepturi, atunci cine o va face?”

Buletinele de vot au doar o singură întrebare: „Vrei ca Catalonia să devină un stat independent sub forma unei republici?”. Pentru răspuns există varianta: „Da” sau „Nu”.

Catalonia este una dintre cele mai bogate regiuni din Spania, având o populaţie de aproximativ 7,5 milioane de oameni. Circa 16% din populaţia Spaniei locuieşte în Catalonia, iar regiunea ce urmăreşte independenţa produce 19% din PIB-ul spaniol, potrivit BBC.

Regiunea catalană are un grad ridicat de autonomie, însă, conform constituţiei spaniole, nu poate organiza un referendum pentru secesiune. Presiunile pentru un referendum pe tema independenţei au crescut în ultimii ani, ţinând cont de politicile de austeritate ale Madridului, într-un context în care economia spaniolă a avut mult de suferit.

Cei care se opun independenţei susţin că regiunea catalană se bucură deja de o largă autonomie, alături de alte regiuni spaniole precum Ţara Bascilor sau Galicia.

Curtea Constituţională din Spania a declarat deja că este ilegală organizarea unui referendum pentru independenţă în Catalonia.

Guvernul din Madrid a trimis mii de poliţişti în regiune pentru a opri încerările autorităţilor de a organiza acest plebiscit. Sâmbătă, Poliţia spaniolă a sigilat peste 1.300 din cele aproximativ 2.300 de şcoli din Catalonia, în care ar fi trebuit să fie organizate secţii de votare. În plus, forţele Guvernului central au ocupat centrul de telecomunicaţii al Guvernului regional catalan.

Suporterii independenţei Cataloniei au început să ocupe centrele de votare încă de vineri seara, aspect ce ar putea declanşa confruntări cu Poliţia spaniolă, care are ordinul de a închide toate secţiile de votare din Catalonia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...