Sediul Partidului Liberal din oraşul Fălești a fost incendiat

Partidul Liberal a anunţat că în după amiaza zilei de miercuri, 27 septembrie,, a fost incendiat sediul formaţiunii din orașul Fălești, de persoane necunoscute.

Flăcările puse intenționat au mistuit toate încăperile, distrugând actele, mobilierul și aparatele tehnice – calculator, imprimantă, inclusiv simboluri de stat, drapelul Republicii Moldova și al Uniunii Europene.

Inspectoratul de poliție Fălești afirmă că geamul clădirii a fost spart, iar în interior făptașii au adunat toate obiectele în mijlocul birourilor și le-au incendiat.

Partidul Liberal condamnă acţiunile de vandalizare a sediului său şi de distrugere a simbolurilor Republicii Moldova și UE exprimând încrederea că organele abilitate vor investiga cu maximă responsabilitate acest caz, iar persoanele vinovate (organizatorii și executorii), vor fi deferite justiţiei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.