(video) Ghenadie Brega cere azil politic în Islanda: „Viața mea e în pericol”

maxresdefault

Jurnalistul Ziarului de Gardă, Ghenadie Brega a publicat, pe 29 septembrie, o postare pe pagina sa de Facebook în care se declară îngrijorat de presiunile la care ar fi supus de către autorităţile Republicii Moldova în legătură cu activitatea sa de jurnalist. Potrivit lui, există bănuieli rezonabile că libertatea şi chiar viaţa sa este în pericol în Republica Moldova. În acest context, activistul civic anunţă că solicitat azil politic în Islanda.

„Cea mai recentă tentativă de intimidare se referă la decizia poliţiştilor de la Chişinău de a mă anunţa în căutare naţională, dispunând reţinerea mea imediată. La baza acestei decizii se află un dosar penal, care mi-a fost intentat de autorităţi după ce am investigat un caz de abuz în serviciu din partea unui angajat al statului. Funcţionarul, aflându-se în stare de ebrietate, ameninţa un agent economic că îi va distruge afacerea dacă acesta refuză să îl deservească în afara programului de lucru. Când am încercat să obţin o reacţie, unul dintre superiorii funcţionarului, vice-pretorul V. Urâtu, m-a insultat, apoi m-a lovit cu piciorul în spate”, se arată în declaraţia lui Ghenadie Brega.

El afirmă că în urma acestui incident pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru „huliganism”, iar la moment el ar fi anunţat în căutare de către organele de forţă.

„Mai mult decât atât, în acest moment mă aflu în imposibilitate de a contesta în instanţă decizia anchetatorilor, deoarece nici la momentul luării deciziei, nici ulterior, la solicitarea din data de 5 septembrie înregistrată de avocata mandatată să îmi reprezinte interesele legale, OUP Centru nu mi-a eliberat o copie a ordonanţei emise în ceea ce mă priveşte”, susţine jurnalistul.

Brega se declară persecutat de către autorităţile Republicii Moldova pe motive politice, iar o eventuală reţinere a acestuia, potrivit lui, îi va pune în pericol viaţa. „Îngrijorarea mea are la bază cazul recent de deces a tânărului A. Braguţa, torturat în timp ce se afla în custodia poliţiei, practica de a tortura persoanele reţinute fiind una răspândită în Republica Moldova. În afară de cazul Braguţa au existat şi alte cazuri de abuz a poliţiei documentate în repetate rânduri”, a subliniat activistul civic.

El a mai adăugat că fost supus presiunilor din partea autorităţilor în permanenţă în ultimii zece ani de activitate în calitate de jurnalist şi ca membu al unei organizaţii neguvernamentale ce pledează pentru respectarea drepturilor omului.

„Persecuţiile s-au intensificat inclusiv după ce fratele meu, Oleg Brega, s-a înscris în cursa electorală pentru a deveni deputat independent în Parlamentul RM şi a acumulat mai multe voturi decât orice alt candidat independent înscris în cursa electorală vreodată în istoria Republicii Moldova, însă insuficient pentru a accede în legislativ. Astfel, ca şi în cazul de la pretură, din ianuarie 2017, anterior mi-a fost îngrădit dreptul de acces la informaţie şi mi-a fost împiedicată activitatea de jurnalist şi în alte zeci de cazuri. În unul dintre aceste cazuri, nejustificat mi-a fost interzis accesul la o conferinţă de presă în sediul Preşedinţiei RM, deşi am solicitat acreditare din timp, iar în ziua evenimentului am prezentat legitimaţia de jurnalist. Cei de la Serviciul Pază şi Protecţie de Stat nu au avut nicio explicaţie legală, iar preşedintele RM a strâns din umeri, spunând că el nu ştie de ce nu sunt lăsat”, notează Ghenadie Brega.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente