A fost lansat site-ul care contabilizează în timp real banii pe care îi încasează Neymar de la PSG

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi tineri din Franța au creat site-ul Neymar.counters.live, care contabilizează banii pe care Neymar îi câștigă în timp real din salariul pe care îl are la Paris Saint-Germain.

Conform respectivului ”Counter”, cu două zile înainte de finalul lunii septembrie, prima petrecută în întregime de brazilian în capitala Franței, fostul jucător al Barcelonei a câștigat peste 5,5 milioane de euro.

În descrierea de pe site, cei doi designeri online din Franța susțin că acest ”Counter” contabilizează banii pe care Neymar a început să-i încaseze din momentul în care PSG a anunțat oficial transferul, pe pagina de Twitter, în data de 3 august 2017, ora locală 21:46.

În calculul lor, francezii țin cont de salariul pe care Neymar l-ar avea, conform mai multor surse din presă – 36,8 milioane de euro pe an.

Totodată, susțin că sistemul creat de ei face un calcul aproximativ și nu ține cont de eventualele bonusuri din contractul sud-americanului venit la PSG de la Barcelona, în schimbul a 222 de milioane de euro.

Clovis Museux și Douglas Andres este numele celor doi creatori ai ”The Neymar Counter”. Cei doi se arată deschiși să participe și la alte proiecte și sund disponibili pentru angajare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...