Agenţia de presă rusă Itar Tass, citând o sursă guvernamentală, susţine că guvernul rus l-a nominalizat pe Gerhard Schroeder drept candidat pentru postul de preşedinte al consiliului director al Rosneft, poziţie care în prezent este ocupată de Andrey Belousov.

O reuniune extraordinară a acţionarilor Rosneft va avea loc în data de 29 septembrie, la Sankt Petersburg.

Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia şi din lume, este supusă de trei ani sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Gerhard Schroeder, care a ocupat funcţia de cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a declarat luna trecută că o eventuală includere a sa în consiliul director al Rosneft ar fi o chestiune privată.

Schroeder a mai deţinut poziţii de top în consorţiul care controlează gazoductul Nord Stream, care transportă gaze naturale din Rusia în Germania via Marea Baltică. Grupul rus Gazprom deţine majoritatea acţiunilor la consorţiul Nord Stream.