Trei ucraineni, veniţi în Moldova, au prejudiciat un operator de telefonie mobilă cu peste 370 mii lei. Acum riscă ani de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei ucraineni de 21, 25 şi 31 de ani, originari din oraşul Lvov, au fost deferiţi justiţiei fiind învinuiţi de accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii ale Republicii Moldova, cu folosirea mijloacelor tehnice speciale. Potrivit procurorilor, prin acţiunile lor, în doar patru luni aceştia au prejudiciat un operator de telefonie mobilă în sumă totală de 371 de mii lei.

Procuratura municipiului Chișinău a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a tinerilor care, în intervalul lunilor mai-august 2017, urmare a închirierii diferitor imobile pe teritoriul mun. Chişinău, s-au conectat şi utilizat o reţea şi un serviciu de comunicaţie electronică ale operatorului de telefonie mobilă Orange, asigurând ratarea veniturilor planificate din prestarea serviciilor de terminaţie a apelurilor internaţionale, facturate la cost considerabil mai mare decât apelurile originale.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație efectuate de către ofiţerii DOS al INI al IGP şi ofiţerii de urmărire penală din cadrul Direcţiei de poliţie Chişinău au fost efectuate mai multe percheziţii în apartamentele închiriate de către aceştia, fiind depistate şi ridicate: două dispozitive gateway, un simbox, telefoane mobile, carduri bancare, carnet cu înscrisuri, cartele SIM „Orange”, un acumulator cu transformator, un dispozitiv artizanal de consum substanţe narcotice, un pachet din hârtie în care se află o masă vegetală cu miros specific.

Inculpaţii au fost reţinuţi acum o lună, într-un apartament din Chişinău, iar la demersul procurorilor au fost plasaţi înarest preventiv.

Dacă vina lor va fi dovedită, ei riscă amendă în mărime de la 1.350 la 3.350 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 5 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...