Trei ucraineni, trimişi în judecată. Sunt acuzaţi că au accesat neautorizat reţelele de telecomunicaţii ale RM

Procuratura municipiului Chișinău a anunţat astăzi că a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a trei cetăţeni ai Ucrainei, acuzaţi de accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii ale Republicii Moldova, cu folosirea mijloacelor tehnice speciale.

Inculpaţii, cu vârstele de 21, 25 şi 31 de ani, originari din oraşul Lvov, au fost reţinuţi acum o lună, într-un apartament din Chişinău, iar la demersul procurorilor au fost plasaţi în arest preventiv.

Potrivit procurorilor, în intervalul lunilor mai – august 2017, urmare închirierii diferitor imobile pe teritoriul mun.Chişinău, inculpaţii s-au conectat şi utilizat o reţea şi un serviciu de comunicaţie electronică ale operatorului de telefonie mobilă Orange, asigurând ratarea veniturilor planificate din prestarea serviciilor de terminaţie a apelurilor internaţionale, facturate la cost considerabil mai mare decât apelurile originale.

Prin aceste acţiuni ilegale, potrivit estimărilor, S.A. „Orange” a fost prejudiciat în sumă totală de 371 mii lei.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație efectuate de către ofiţerii DOS al INI al IGP şi ofiţerii de urmărire penală din cadrul Direcţiei de poliţie Chişinău au fost efectuate mai multe percheziţii în apartamentele închiriate de către aceştia, fiind depistate şi ridicate: 2 dispozitive gateway, un simbox, telefoane mobile, carduri bancare, carnet cu înscrisuri, cartele SIM „ORANGE”, un acumulator cu transformator, un dispozitiv artizanal de consum substanţe narcotice, un pachet din hârtie în care se află o masă vegetală cu miros specific.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.