Funcționar de la Pretura sectorului Botanica, reținut de CNA

Un funcționar de la Pretura sectorului Botanica a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Acesta este vizat într-un dosar pornit pe faptul coruperii pasive.

Potrivit materialelor anchetei, specialistul în cadrul Serviciului arhitectură şi construcții, având în exercitarea sa o cauză contravențională, ar fi pretins şi a primit de la denunțător 200 de euro pentru a nu-l sancționa pe ultimul pentru demolarea neautorizată a unui perete din locuința acestuia.

În urma acumulării materialului probator, funcționarul a fost reținut pentru 72 de ore. Acestuia i-a fost înaintată bănuială, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă. Pentru comiterea unei asemenea infracţiuni, legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă privativă de libertate de până la 10 ani.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.