Grigore Policinschi, pus oficial sub învinuire. Preşedintele raionului Dubăsari a fost eliberat, dar nu are dreptul de a părăsi ţara

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La două zile după reţinerea în Aeroportul Internaţional Chişinău, preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a fost pus oficial sub învinuire. Despre aceasta anunţă Procuratura Anticorupţie, care i-a înaintat astăzi învinuirea şi au emis ordonanţa privind eliberarea cu obligarea de a nu părăsi ţara.

Grigore Policinschii este acuzat oficial de abuz de serviciu, cu cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave. Învinuitul a fost audiat în prezenţa apărătorilor săi, după care procurorii au emis ordonanţa privind eliberarea persoanei, aplicându-i măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi ţara, deoarece reţinerea bănuitului la etapa iniţială a urmăririi penale a permis conservarea probelor şi evitarea riscului distrugerii acestora.

Vedeţi şi: PCRM, despre „motivele reale” ale reţinerii lui Policinschi: În ultimile luni era presat permanent să treacă la PDM

Iniţial, în cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au stabilit că, în perioada anilor 2014-2016, contrar normelor legale, președintele raionului Dubăsari:

  • a dispus, în lipsa deciziei Consiliului raional, delegarea pentru participarea la o serie de întruniri peste hotarele Republicii Moldova a unor persoane cu funcție de demnitate publică și persoane publice din cadrul Consiliului raional Dubăsari, fiindu-le acoperite cheltuielile de deplasare din bugetul Consiliului în sumă de peste 83 mii lei;
  • a încheiat cu o firmă două contracte de achiziționare a serviciilor de asistență juridică în sumă de 40.000 lei;
  • în mod ilegal a aprobat listele colaboratorilor Aparatului președintelui raionului, secțiilor, direcțiilor și subdiviziunilor din subordinea Consiliului raional, care urmau să aibă acces permenent la secretul de stat, avizând achitarea plăților sub formă de sporuri la salariu de funcție pentru acces la secrertul de stat;
  • a încheiat cu o întreprindere contracte privind achiziționarea, prin procedura cererii ofertelor de prețuri, a bunurilor în sumă de 439.000 lei;
  • a avizat achitarea către persoanele cu funcție de demnitate publică și persoanele publice din cadrul Consiliului raional, la stabilirea gradelor și treptelor de salarizare, avansul la salariu cu luarea în calcul condițiile prevăzute pentru raioanele cu o populație mai mare de 50.000 locuitori, pe când la formarea bugetelor, Consiliul raional a luat în calcul că populația raionului însumează 35.000 locuitori, fapt ce a dus la majorarea salariului lunar al președintelui raionului cu 1.296 lei, iar a vicepreședințelor de raion cu 1.100 lei.

Vedeţi şi: Preşedintele comunist al raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, reţinut pentru fapte de corupţie. Şi-a majorat salariul cu 1.296 lei

Totodată, în rezultatul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii efectuate din momentul reţinerii funcţionarului, a fost iniţiat un proces penal privind prejudicierea prin neglijenţă, a bugetului Consiliului raional în sumă de peste 700.000 lei, deoarece nu au fost întreprinse acţiuni de încasarea plăţii de arendă pentru folosirea de către societatea comercială SRL „Casa pescarilor” a bunurilor imobile amplasate pe un teren cu suprafaţa de 2,3 ha.

La acelaşi subiect: Consilieri din raionul Dubăsari cer eliberarea lui Grigore Policinschi


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...