Ultima oră

Un magazin din R. Moldova s-a autointitulat „Apple Authorized Reseller” fără a avea acordul companiei din Silicon Valley

Probabil, din acest motiv, și unul din magazinele digitale din Chișinău a lansat o campanie agresivă de promovare a acestui statut. E vorba de magazinul Enter, care de-a lungul mai multor zile au făcut postări pe facebook, au instalat billboard-uri și au organizat evenimente publice cu această ocazie. Ce este interesant, însă, e faptul că această companie nu a primit și nu deține vreo confirmare oficială de atribuire a statutului AAR.

„Compania noastră se află în tratative intermediate de distribuitorul regional privind obținerea statului AAR. În decurs de o săptămână ar trebui să avem confirmarea”, a declarat Vadim, reprezentant al rețelei de magazine Enter la începutul săptămânii trecute.

Compania moldovenească a făcut numeroase anunțuri publice, a plasat etichete lângă produsele Apple ca fiind vânzător autorizat și au dezvoltat campania de promovare. Cu toate astea, când specialiștii și internauții au observat că Enter nu face parte oficial din rețeaua de reselleri autorizați, magazinul a retras etichetele și a șters anunțurile în care, practic, se autodeclarau Apple Authorized Reseller.

„Noi am fost anunțați ulterior că, fiind în proces de evaluare, nu avem dreptul să afișăm că suntem reselleri autorizați. Din acest motiv noi am retras toate etichetele de pe magazinul online și am anulat posibilitatea de a face pre-comandă˝, a dezvăluit reprezentantul magazinului Enter, într-o convorbire telefonică.

Totuși, cei de la Enter au reușit să atragă numeroase critici asupra campaniei de promovare pentru faptul că au încercat să-și mintă clienții, promovând un mesaj fals. Contactați repetat de echipa noastră, reprezentanții magazinului au recunoscut că s-au grăbit cu afișarea acestui mesaj.

Din punct de vedere procedural, un magazin devine reseller autorizat în instanță finală atunci când Apple include logotipul rețelei de magazine pe site-ul lor oficial.

Afișarea unui mesaj fals, acțiune agresivă sau ilegală?

De cealaltă parte, concurenții și opinia publică se arată deranjați de această strategie incorectă de marketing. Unii ar putea cataloga acțiunea de promovare drept concurență neloială, alții însă, privesc sceptic acordarea din partea companiei Apple statutului de AAR unui magazin din Moldova în această toamnă.

„Din informațiile pe care le dețin, obținera statutului de AAR durează, în medie, circa 6 luni. În opinia mea, cei de la Enter s-au grăbit cu afișarea acestui statut înainte de termen. Dacă ei au început tratativele de curând, cel mai probabil că ar putea primi acest statut abia în martie 2018”, a declarat expertul IT, Oleg Gorshkov, care este și liderul clubului Apple Moldova.

Magazinul din Moldova ar putea fi taxat pentru afișarea mesajului fals

Expertul mai spune că sediul central Apple, cât și distribuitorul regional, au fost sesizați în legătură cu această încălcare și că ar putea penaliza magazinul solicitant. „Pentru o astfel de încălcare, Apple ar putea suspenda acordarea acestui statut sau ar putea prelungi termenul de evaluare”, a adăugat Oleg Gorshkov.

Ținem să menționăm că este recomandată procurarea produselor Apple de la companiile care vă pot emite garanție, asigurându-vă astfel posibilitatea deservirii gadget la un Serviciu de reparație autorizat de Apple pentru a benificia de calitate, rapiditate și bani economisiți.

Sursa: zugo.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *