Potrivit site-ului ziarului Daily Post din Vanuatu, miercuri, 35 de centre de evacuare au fost înfiinţate în vestul şi estul insulei, însă acestea sunt supraaglomerate, iar evacuaţii sosesc în continuare.

Majoritatea populaţiei insulei a fost relocată în contextul în care vulcanul din centrul său continua să erupă, acoperind insula cu cenuşă.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat miercuri că autorităţile iau în considerare solicitarea sprijinului altor ţări, dacă erupţia se înrăutăţeşte.

Vulcanul care se înalţă la 1.500 de metri deasupra insulei Ambae era activ de câteva săptâmâni, însă sâmbătă a început brusc să arunce cenuşă şi lavă în miezul nopţii.

În ultimele zile, autorităţile au evacuat oamenii din nordul şi sudul insulei către vestul şi estul acesteia.

Potrivit coordonatorului în caz de dezastre pentru provincia Penama, Manuel Ure, miercuri, persoanele din centrele de evacuare aveau nevoie disperata de apă, produse sanitare şi de igienă.

Acesta a precizat că insula, care se bazează pe rezervele de apă strânse în urma ploilor, este deja lipsită apă, cenuşa căzută contaminând rezervele rămase.

Guvernul din Vanuatu a declarat stare de urgenţă, punând la dispoziţie circa 2 milioane de dolari americani pentru consumabile şi alte tipuri de asistenţă.
   
Ultima erupţie vulcanică semnificativă de pe insula Ambae s-a produs în 2005, aminteşte Xinhua.