Rusia va ridica un gard între peninsula Crimeea şi Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia va ridica un gard cu o lungime de circa 50 de kilometri de-a lungul istmului care separă peninsula Crimeea de Ucraina, a anunţat miercuri serviciul rus de grăniceri, citat de agenţia EFE.

Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) al Rusiei, în subordinea căruia se află serviciul de grăniceri, şi-a stabilit ca obiectiv să termine construcţia gardului până la finele anului în curs.

„În prezent lucrările de pregătire la frontiera ruso-ucraineană îşi continuă cursul conform planului şi etapa următoare este construcţia unui gard de 50 de kilometri în nordul Crimeii”, a declarat un purtător de cuvânt al respectivei autorităţi.

Ucraina şi-a reiterat marţi cererea adresată comunităţii internaţionale de a spori presiunile asupra Rusiei pentru a pune capăt „ocupaţiei” Crimeii şi „încălcării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” în acest teritoriu anexat de Rusia în martie 2014.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...