Bărbatul a fost arestat de poliţia belgiană la domiciliul său din comuna Zaventem, unde o percheziţie a avut loc la 'solicitarea autorităţilor spaniole', a declarat Eric Van Der Sypt, purtătorul de cuvânt al procuraturii federale belgiene.

Bărbatul în vârstă de 26 de ani, a cărui identitate nu a fost precizată, este suspectat că ar fi condus din 2014 activităţi de 'recrutare şi îndoctrinare la domiciliul său sau în cafenele din Bruxelles', a precizat poliţia spaniolă într-un comunicat.

Pentru că nu a reuşit să meargă împreună cu fratele său în zona irakiano-siriană pentru a lupta pentru Statul Islamic, el a planificat 'acţiuni teroriste în Europa, în special în Belgia', potrivit aceleiaşi surse.

În Belgia au fost identificate 'obiective concrete', 'anumite grupuri, locuri şi clădiri', a precizat poliţia spaniolă.

Bărbatul a fost reţinut în baza unui mandat european de arestare eliberat de un judecător spaniol care a făcut investigaţii timp de mai mulţi ani în legătură cu acţiunile acestei celule.

El urmează să fie extrădat în curând către Spania, a precizat procuratura federală belgiană, subliniind că bărbatul nu a fost căutat până acum de justiţia belgiană.

Poliţia spaniolă l-a prezentat ca fiind liderul unui grup în care alte cinci persoane au fost 'implicate în mod activ' încă din 2014. Patru dintre ele sunt în prezent arestate, trei în Spania şi una în Maroc.