Andrian Candu merge la Bucureşti unde va fi primit mâine de preşedintele român Klaus Iohannis

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu va întreprinde mâine o vizită la Bucureşti unde va fi primit, la Palatul Cotroceni, de preşedintele român Klaus Iohannis. Despre aceasta a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, citată de Agerpres.

Aceasta a precizat că întrevederea dintre cei doi oficiali va avea loc la ora 13:00.

Înainte de întrevederea cu speakerul moldovean, Klaus Iohannis va participa, începând cu ora 10:30, la un eveniment organizat de United Way, cea mai mare organizație neguvernamentală de strângere de fonduri din lume, având reprezentanțe în peste 40 de țări.

„Filiala din România a organizației sprijină proiectul național România Educată și tocmai de aceea de-a lungul timpul a dezvoltat o serie de programe menite să rezolve probleme specifice din domeniul educației”, a spus Dobrovolschi, adăugând că la forum se vor discuta și se vor împărtăși soluții referitoare la problemele din educație și combaterea sărăciei.

Parlamentul de la Chişinău nu a anunţat deocamdată despre vizita lui Candu la Bucureşti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...