Actualitate

Europa, mesaj PUTERNIC în cazul acordului nuclear cu Iranul: „Ce semnal ar trimite asta unor ţări cum este Coreea de Nord”

 Europenii cer menţinerea acordului atâta timp cât Iranul îşi respectă obligaţiile, în timp ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care a contestat acordul încă din campania electorală, a menţionat ideea renegocierii, pentru a corespunde mai bine intereselor americane. El trebuie să confirme oficial până pe 16 octombrie că Iranul respectă acordul; în caz contrar, Congresul SUA – unde Partidul Republican al preşedintelui dispune de majoritate – are la dispoziţie 60 de zile pentru a decide reinstituirea sancţiunilor suspendate prin acord.

„Suntem de acord că anularea acestui acord a fi o pierdere importantă", a spus ambasadorul UE, David O’Sulliven, în cadrul unui dialog la Consiliul Atlantic.

Ambasadorul german Peter Wittig a arătat că trebuie avut în vedere un cadru mai larg pentru o eventuală anulare: "Ce semnal ar trimite asta unor ţări cum este Coreea de Nord? Ar semnala că diplomaţia nu prezintă încredere, că nu se poate avea încredere în înţelegerile diplomatice şi ne-ar afecta, cred, credibilitatea în Occident dacă nu am onora un acord pe care Iranul nu l-a încălcat".

Ambasadorul britanic Kim Darroch a dezvăluit că jumătate din discuţia de săptămâna trecută, de la New York, a premierului Regatului Unit, Theresa May, cu preşedintele Trump a fost despre Iran. May i-a explicat liderului de la Casa Albă de ce Londra consideră acordul o chestiune de securitate naţională. Regatul Unit va continua să susţină acordul atâta timp cât AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică) va considera că Iranul îl respectă, anunță Agerpres.

Ambasadorul francez Gerar Araud a observat că Rusia, China şi Iranul, care au semnat acordul alături ţara sa, de SUA şi de Germania, au indicat clar că nu sunt de acord cu renegocierea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *