/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

/VIDEO/ Protest în sectorul Rîșcani împotriva construcției unui centru comercial: „Este încă un caz de obrăznicie”

missing
26 septembrie 2017, ora 17:26

Potrivit locatarilor, construcția încă a unui centru comercial va crea probleme, deoarece terenul se află în zona de risc din cauza alunecărilor. Ei spun că în acel loc era mai bine să fie construit un teren de joacă pentru copii.

„Copii nu au unde ieși, n-au unde să iasă la joacă”.

„Este încă un caz de obrăznicie. Șmecheria asta îmi pare că s-a făcut pe timpul lui Urecheanu – acela a vândut în stânga și în dreapta. Iată aici sunt foarte multe clădiri, unde tot s-au băgat în coasta locatarilor”.

„Consiliul Municipal sau cei de care depinde lucrul acesta să le schimbe proprietatea privată, terenul respectiv pe un alt teren”.

Unul dintre consilierii municipal susține că a făcut rost de setul de acte privind construcția centrului comercial și a constatat că autorizația este expirată. Astfel, la 20 septembrie, curent, primarul interimar, Nistor Grozavu, a semnat o dispoziție prin care a dispus stoparea lucrărilor de construcție.

„Locatarii au apelat la Nistor Grozavu, care a semnat o dispoziție privind lucrările de construcție și au obligat Pretura și Inspectoratul Sectorului Rîșcani, precum că lucrările se efectuează ilegal și neautorizat”, a menționat consilierul municipal Alexandru Dențov.

Contactați de TV8, proiectanții Centrului Comercial ne-au spus că beneficiarul a fost schimbat. Acesta din urma, însă, nu a fost de găsit.

„Acolo s-a schimbat beneficiarul și eu nu știu cine e acuma beneficiar. Ea l-a vândut am înțeles”, a spus arhitectul companiei de proiectare.

Consilierii municipali susțin că vineri urmează să se întrunească într-o ședință împreună cu arhitectul-șef al companiei de construcție, locatarii și cu reprezentanții investitorului pentru a identifica o soluție.

„Vom scoate în evidență aceste probleme și vom încerca pe calea dialogului să ajungem la un compromis. Să fie o bucățică de spații verzi și respectiv curtea locatarilor, iar investitorului să i se acorde un alt teren”, susține consilierul Ilian Cașu.

Termenul de executare a lucrărilor de construcție a centrului comercial este de 1 an.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram