Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Poroșenko a semnat Legea care…

Poroșenko a semnat Legea care lipseşte minorităţile etnice de dreptul la educaţie în limba maternă

Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, a semnat controversata Lege a educației, adoptată de Parlament pe 5 septembrie, care lipseşte minorităţile etnice de dreptul la educaţie în limba maternă.

Acest proiect de lege limitează învățământul în limba maternă a minorităților la nivelul grădiniței și școlii primare. Elevii pot continua însă educația în limba maternă în paralel cu ucraineana, în școlile de stat. Președintele ucrainean a menționat că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ.

Reforma sistemului de învăţământ din Ucraina a stârnit un val de nemulțumiri din partea comunității de români din Ucraina. De asemenea, la 20 septembrie, Camera Deputaților și Senatul României s-au reunit într-o şedinţă comună, pentru a dezbate situația din Ucraina. Senatorii şi deputaţii români au adus critici Legii Educaţiei din Ucraina, care a fost deja semnată de Preşedintele Parlamentului de la Kiev, fiind înaintată spre promulgarea şefului statului ucrainean.

La şedinţa comună a Camerei Deputaților și Senatului României a fost votată în unanimitate o Declaraţie în care Parlamentul României şi-a exprimat îngrijorarea faţă de noua Lege a Educaţiei, care „limitează drastic dreptul la educație în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina”.

„Parlamentul adresează un apel pentru soluționarea cât mai grabnică a actualei situații, prin acțiune cu bună-credință, în spiritul cooperării, prin dialog inclusiv și respectarea strictă a standardelor europene în materia protecției minorităților naționale, a acordurilor multilaterale și bilaterale relevante, la care Ucraina este parte”, se menţionează în Declaraţia adoptată în unanimitate de deputaţii şi senatorii români.

În cadrul şedinţei comune s-a decis să fie trimisă de urgenţă la Kiev o delegaţie de deputaţi şi senatori români pentru a se întâlni cu omologii lor ucraineni, încercând să-i convingă pe oamenii politici din Ucraina că noua Lege a Educaţiei trebuie blocată prin veto-ul Preşedintelui Petro Poroşeko.

Citiți aici:  O crimă care se coace în voie