Game of Thrones: Kit Harington și Rose Leslie s-ar fi logodit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actorul Kit Harington, cunoscut pentru rolul Jon Snow din serialul de televiziune „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, s-ar fi logodit cu actriţa Rose Leslie, cu care are o relaţie din 2012, după ce a întâlnit-o în timpul filmărilor pentru această producţie, în care ea a interpretat-o pe Ygritte, iubita personajului său, informează mirror.co.uk.

Cei doi actori şi-au păstrat relaţia secretă timp de patru ani, apărând împreună pentru prima dată abia anul trecut.

Zvonuri în privinţa logodnei lor au apărut încă din luna ianuarie, când cei doi actori, în vârstă de 30 de ani, s-au mutat împreună într-o vilă în valoare de 1,75 de milioane de lire sterline, aflată în Anglia de Est, potrivit News.ro.

„Încă nu au stabilit o dată, dar şi-au anunţat prietenii şi familiile săptămâna trecută că s-au logodit. Kit ştie de foarte mult timp că vrea să se căsătorească cu Rose, dar a vrut să îşi cumpere mai întâi o casă”, a spus o sursă pentru The Sun.

Într-un interviu acordat anul trecut pentru L’Uomo Vogue, Kit Harington a spus că i-a fost foarte uşor să se îndrăgostească de Rose Leslie.

„Dacă eşti atras de o persoană, iar în serialul pentru care filmezi acea persoană devine iubita ta, este foarte uşor să te îndrăgosteşti”, a spus actorul.

Christopher Catesby „Kit” Harington, născut pe 26 decembrie 1986, la Londra, este actor de teatru şi film. Recunoaşterea sa internaţională a venit odată cu rolul John Snow din serialul „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones” (2011), realizat de HBO. Între altele, el a mai jucat în filmele „Pompeii” (2014), de Paul W. S. Anderson, „Testament of Youth/ Testamentul tinereţii” (2014), de James Kent, şi „Spooks: The Greater Good/ MI-5” (2015), de Bharat Nalluri, şi şi-a împrumutat vocea pentru personajul Eret din „How to Train Your Dragon 2” (2014).

Rose Eleanor Arbuthnot-Leslie, născută de 9 februarie 1987, cunoscută cu numele Rose Leslie, este o actriţă scoţiană. Este cunoscută mai ales pentru interpretarea rolurilor Ygritte în „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, dar şi pentru rolul Gwen Dawson, în serialul „Downton Abbey”. În prezent joacă rolul Maia Rindell în serialul „Lupta perfectă/ The Good Fight”, difuzat de CBS All Access.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...