O tânără s-a prezentat pe Aeroportul Chişinău cu un paşaport cu viza de SUA falsă. Ce au descoperit poliţiştii de frontieră

Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău în comun cu Procuratura municipiului Chișinău au desfășurat, pe parcursul unei luni de zile, o operațiune de investigație,  în urma căreia au identificat trei moldoveni implicați în fabricarea unei vize SUA falsă.

Doi dintre tinerii identificați au fost reținuți și se află în izolatorul de detenție preventivă, pe numele acestora fiind emis un mandat de arest de 20 de zile pentru fiecare.

Astfel, pe 15 august, pe sensul de ieșire din țară, cu intenția de a ajunge în Italia, s-a prezentat o cetățeană a R. Moldova de 27 de ani. La controlul de frontieră persoana s-a legitimat în baza unui pașaport moldovenesc, care în urma verificării, inspectorul de frontieră a observat că viza SUA nu corespundea standartelor legale, existând suspiciuni cu privire la veridicitatea acesteia.

După cercetarea minuțioasă a documentului au fost confirmate bănuielile polițistului de frontieră, viza SUA era falsă. Mai mult, falsul depistat a fost confirmat și de către reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în R. Moldova, care s-au implicat activ cu suportul necesar în cercetarea cazului.

În cadrul audierii, tânăra a declarat că nu știe nimic despre cele descoperite, afirmând că i-a fost perfectată viza de către un conațional stabilit în SUA și pe care îl cunoștea de pe rețelele de socializare.

Astfel, s-a reușit identificarea a trei persoane cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, implicate în falsificarea vizei SUA. Fiecare tânăr avea rolul său în infracțiune, iar profitul atingea suma de 5000 dolari SUA.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani pentru organizarea migrației ilegale.

Măsurile speciale de investigație continuă, pentru stabilirea altor persoane care au beneficiat de aceste servicii, precum și figuranții de peste hotare implicați în acest caz.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.