Andrei Năstase RESPINGE „ajutorul” lui Candu: „Un pact cu criminalii este inadmisibil”
Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, respinge „ajutorul” propus opoziției săptămâna trecută de spicherul Andrian Candu, prin oferirea de acces la lucrările Parlamentului, Guvernului și ale altor instituții de stat, dar și la secrete de stat.
„Un pact cu criminalii este inadmisibil, iar agendele noastre sunt complet diferite. (...) Dezinformarea oficialilor de la Bruxelles, Berlin, Washington şi Bucureşti privind disponibilitatea opoziţiei de a colabora cu mafia de la guvernare contra funcţii şi favoruri, precum şi solicitările de intermediere de către europeni a procesului în vederea convingerii partidelor antioligarhice proeuropene să facă concubinaj cu gruparea oligarhică de dragul aşa-zisei salvări a vectorului european al Moldovei au eşuat”, se arată într-o declaraţie a PPDA.
În declarație scrie că, în ultimile zece luni, PPDA a venit cu peste 20 de inițiative concrete pentru guvernare, dar ele continuă să fie ignorate.
Printre acestea se numără reforma alternativă a sistemului de pensii, care ar asigura sustenabilitatea durabilă a sistemului şi ar garanta pensii, care acoperă minimul de existenţă, anularea legii care impune contribuabililor să întoarcă îndoit miliardele furate tot de la ei, precum şi mecanismul de recuperare a banilor furaţi, inclusiv prin confiscarea extinsă a averilor, micşorarea justificată a tarifelor la energia electrică şi gaze naturale pentru consumatori, perfecţionarea sistemului electoral proporţional prin introducerea listelor deschise, oferirea cotelor speciale pentru tineret, femei, diaspora şi reprezentanţii regiunilor etc., combaterea corupţiei mari şi aplicarea mecanismelor lustraţiei şi de confiscare extinsă a averilor, îmbunătăţirea situaţiei în domeniul educaţiei, deofshorizarea şi detenebrizarea economiei prin stimularea businessului legal, odată cu sancţionarea dură a businessului obscur, descentralizarea în conformitate cu standardele europene, micşorarea TVA pentru toate produsele alimentare, susţinerea semnificativă şi reală a producătorilor agricol etc.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”