Potrivit lui Grozavu, reducerea numărului de microbuze a fost determinată de mai mulți factori. „Conform rigorilor actuale, agenții economici, care practică transportarea călătorilor, trebuie să dispună de microbuze proprii, de aceea mulți au abandonat acest domeniu de activitate. La fel, există regiuni unde fluxul de pasageri nu este constant, agenții economici au pierderi și nu sunt interesați să introducă microbuze pe aceste itinerare. Pentru o circulație eficientă în capitală ar fi nevoie de cel puțin 1500 de microbuze. Una dintre soluții ar fi procurarea autobuzelor de capacitate medie și mare, care ar suplini lipsa microbuzelor de linie”, a afirmat Grozavu.
Cu referire la majorarea taxei pentru călătoria cu microbuzul, edilul interimar a specificat că până în prezent noile tarife nu au fost nici susținute, nici respinse. „Urmează să fie organizate dezbateri publice, după care Consiliul Municipal Chișinău (CMC) va aproba o decizie în acest sens. Din câte cunosc, nu toți agenții economici au cerut majorări de 10 lei pentru o călătorie, au parvenit și solicitări ca taxa să fie de 5 lei”, a specificat Grozavu.
Reprezentanții fracțiunilor din CMC au menționat anterior că urmează să discute cu operatorii economici pentru a examina care sunt argumentele în favoarea majorării taxei de călătorie, ulterior executivul local va lua o decizie privind înaintarea spre aprobare a noilor tarife pentru călătoria în transportul public în raza municipiului Chişinău.
În prezent, o călătorie cu troleibuzul costă 2 lei, iar o călătorie cu autobuzul – 3 lei. Aceste tarife au fost aprobate prin decizia CMC în septembrie 2009, iar tariful pentru o călătorie cu microbuzul, care este de 3 lei, a fost stabilit prin decizia CMC încă în iulie 2006.