20:45:06 28.03.2024
Stiri

SURSE // Mihai Ghimpu ar putea rămâne, în viitorul apropiat, FĂRĂ încă trei deputați. Cine sunt aceștia

Politică 25.09.2017 12:45 Vizualizări7559 Autor: Ziarul National
SURSE // Mihai Ghimpu ar putea rămâne, în viitorul apropiat, FĂRĂ încă trei deputați. Cine sunt aceștia


UPDATE // Citiți și Un deputat despre care sursele Ziarului NAȚIONAL spun că ar urma să părăsească PL neagă informația: „Nu am de gând”

După ce, săptămâna trecută, doi deputați au anunțat că părăsesc fracțiunea liberală din Parlament, încă trei deputați s-ar pregăti să iasă din partidul condus de Mihai Ghimpu.

În prezent, fracțiunea Partidului Liberal (PL) a rămas cu nouă deputați, după plecarea lui Iurie Dârda și Oleg Ogor, iar în câteva zile ar putea număra doar șase.

Surse bine informate au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că deputații care ar putea părăsi fracțiunea liberalilor sunt Valerian Bejan, Ștefan Vlas și Petru Cosoi.

Aceștia ar fi șantajați, potrivit surselor noastre, cu afacerile pe care le au. Ștefan Vlas a indicat în declarația sa de avere pentru anul 2016 că deține acțiuni, împreună cu soția și fiul, la Compania Fiduciară „Hâncești-Privat”, SA „Icam”, SA „Floare-Carpet” și Fabrica de Confecții „Ionel”, iar Valerian Bejan - afaceri în agricultură. Petru Cosoi nu indică afaceri.

Petru Cosoi și Valerian Bejan nu au răspuns la apelurile repetate ale Ziarului NAȚIONAL pentru a infirma sau confirma posibila plecare din PL, în timp ce la telefonul lui Ștefan Vlas, obținut la sediul Partidului Liberal, ne-a răspuns inițial un bărbat (cel mai probabil chiar deputatul - n.r.), care i-a pasat receptorul „adevăratului” Ștefan Vlas. La capătul firului se afla, însă, asistentul lui parlamentar, care ne-a indicat un alt număr de telefon ca fiind al deputatului. Când am telefonat la cel de-al doilea număr, am vorbit, aparent, cu aceeași voce a asistentului, care s-a prezentat ca fiind Ștefan Vlas. „De unde ați luat această listă? Nu este adevărat”, a negat faptul că va părăsi fracțiunea parlamentară a liberalilor vocea de la telefon.

Ulterior, asistentul parlamentar al lui Ștefan Vlas, Dumitru Jelescu, a scris pe Facebook că „a treia persoană cu care ați discutat a fost însuși dnul Ștefan Vlas, deputat pe care îl asist. Numărul de telefon pe care vi l-am comunicat îi aparține dumnealui”.

Menționăm că, în ultima conferință de presă, Mihai Ghimpu a prevăzut că ar mai putea rămâne fără deputați.

„Vedeți că anterior au plecat doi deputați din PL (Vladimir Cernat și Artur Gutium n.r.), iar acum alți doi parlamentari (Iurie Dârda și Oleg Ogor n.r.). E bâta organelor de drept asupra lor. Se dau cu capetele de asfalt cei cu afaceri. Unde mergem noi? Partenerii europeni cunosc tot ce se întâmplă aici. (...) Au băgat frica în toți ca să se teamă de „îngerul” care e cel mai frumos și cel mai deștept. Am și alții cărora li s-a promis mare și sarea ca să părăsească fracțiunea. Sper că domnul Ogor va fi ultimul”, a spus atunci Mihai Ghimpu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md