Fabricat în Parlament: Legea Amnistiei care îi scapă de pușcărie pe foști procurori, polițiști și chiar violatori

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În anul 2016, cu ocazia aniversării a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, Parlamentul a votat „legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXV-a de la adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova”. Motivul de bază declarat este „tendința negativă de creștere a numărului deținuților”.

O investigație realizată de RISE Moldova, arată că de această lege au beneficiat procurori, primari corupți și chiar violatori. Potrivit rise.md, legea a fost votată de 83 de deputați, și imediat Parlamentul a ieșit în vacanță.

Beneficiar al legii a fost și ex-șef interimar al Procuraturii, Andrei Pântea. Aproape trei luni, timp în care a reușit să reorganizeze Procuratura, prin crearea Secției control și investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată. Prin această secție nou-creată, Pântea a dispus ca dosarul penal al autorității criminale Grigore Caramalac, alias „Bulgaru” – cu profilul activ pe Interpol, să fie transmis autorităților din Federația Rusă.

RISE mai scrie că și violatorii au îmbrățișat Legea amnistiei. În fața judecătorilor, aceștia s-au comportat ca băieții cuminți, care se căiesc sincer că au violat și cer să fie puși la libertate, acolo unde se află și victimele lor.

Unul dintre ei este Ștefan Axenti. În 2016 a pătruns în locuința unei femei. A imobilizat-o. A urcat peste ea și a întreținut un act sexual forțat. Femeia a suportat leziuni fizice și psihice.

Cum s-a dat legea?

18 februarie 2016. Cinci deputați socialiști înregistrează în Parlament „Proiectul legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXV-a de la adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova”. Motivul de bază declarat este „tendința negativă de creștere a numărului deținuților”.

11 iulie 2016. Guvernul Filip înregistrează la Parlament un alt proiect de lege privind amnistia, cu numărul și textul diferit decât cel al socialiștilor, însă cu o denumire asemănătoare. Prim-ministrul Pavel Filip roagă Parlamentul să examineze proiectul „în mod prioritar”.

21 iulie 2016. În mod prioritar, peste 10 zile, deputații discută ambele proiecte de lege și decid aprobarea lor în prima lectură. Deputata democrată Raisa Apolschii a propus în plen, pentru lectura a doua, ca proiectul de lege al deputaților socialiști să fie comasat cu cel al Guvernului – care va fi de bază.

29 iulie 2016.
Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară. Fără multe discuții și dezbateri, proiectul de lege al Guvernului este votat în lectură finală de 83 de deputați. Parlamentarii pleacă în vacanță.

9 septembrie 2016. Legea intră în vigoare. Documentul prevede că în anumite condiții, amnistia poate fi aplicată în cazul deținuților aflați după gratii, dar și atunci când procesul penal se află pe masa procurorului și a judecătorului – persoanele eligibile sunt acelea care au săvârșit infracțiunea până la intrarea legii în vigoare.

Articolul complet poate fi citit pe rise.md.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...