Misiunea ONU a confirmat de asemenea că alţi cinci soldaţi au fost grav răniţi în atacul comis în jurul orei 07:00 GMT în nordul statului Mali, pe axa Anefis-Gao.

Potrivit guvernului din Bangladesh, cei trei soldaţi ucişi şi patru dintre cei răniţi fac parte din contingentul trimis de această ţară în cadrul misiunii ONU din Mali. Acest contingent numără circa 1.500 de militari şi 180 de poliţişti, din efectivele totale de aproximativ 12.500 de militari şi poliţişti desfăşuraţi în cadrul Minusma.

Această misiune începută în septembrie 2013 este cea mai costisitoare în vieţi omeneşti după cea din Somalia (1993-1995), peste 80 de Căşti Albastre fiind până în prezent ucise în Mali.

Partea de nord a acestei ţări africane a ajuns în martie-aprilie 2012 sub controlul grupărilor jihadiste conectate reţelei al-Qaida. Aceste grupări au fost în mare parte destructurate după intervenţia militară internaţională lansată sub coordonarea Franţei în ianuarie 2013 şi care se desfăşoară şi în prezent.

Dar zone întinse din acea regiune continuă să scape controlului armatei din Mali şi al trupelor ONU, în pofida acordului de pace semnat în iunie 2015, al cărui obiectiv este să izoleze jihadiştii.