Pentru redresarea situaţiei  Octavian Calmîc a promis că după o analiză profundă a tuturor domeniilor gestionate, va fi elaborat un plan detaliat de acţiuni pe fiecare domeniu de activitate, în special a celor noi, preluate în urma reformei Guvernului – transporturi, IT, construcţii, drumuri, etc. 

Contracte de miliarde, compromise

”Din 16 contracte de reabilitare a drumurilor, semnate cu companii străine şi finanţate din fondurile partenerilor străini, 10 sunt compromise şi necesită decizii urgente. La moment suntem în procedură de reziliere a acestora şi selectarea unor noi companii, fiind aplicată monitorizarea zilnică a lucrărilor şi activităţilor desfăşurate", a declarat vicepremierul în cadrul unui dejun de afaceri cu membrii Asociaţiei Businessului European (EBA).

Calmâc nu a oferit explicaţii a factorilor ce au dus la o astfel de situaţia gravă, dar s-a arătat încrezut că în anul 2018, situaţia se va schimba şi Republica Moldova îse va trasforma într-un şantier în domeniul dat.

"Va trebui să însuşim circa 350 milioane de euro acordaţi de partenerii de dezvoltare pentru drumurile naţionale, peste 80 milioane de dolari de la Banca Mondială pentru reabilitare drumurilor locale, precum şi a sumelor din Fondul Rutier, care speram să constituie circa 2 miliarde de lei în 2018”, a punctat Octavian Calmâc. 

Unde sunt locomotivele noi pentru Calea Ferată

Ministrul Economiei a vorbit şi despre măsurile întreprinse de instituţie în soluţionarea problemelor în alte segmente – calea ferată, aviaţia civilă, IT, etc.

De exemplu, Octavian Calmîc a specificat că în rezultatul dialogului cu BEI şi BERD urmează să fie finalizate procedurile de achiziţie a 10 locomotive noi pentru ÎS Călea Ferată din Moldovei şi lansată procedura de reabilitare a infrastructurii ferate pe segmentele cele mai solicitate. În domeniul aviaţiei, în urma discuţiilor cu partenerii, urmează a fi deschise noi curse spre Qatar, Emiratele Arabe Unite, Belarus, alte destinaţii.

Referindu-se la sectorul energetic, Octavian Calmîc a specificat că la moment se lucrează la elaborarea unor noi metodologii de calculare a tarifelor pentru furnizarea şi distribuirea energiei electrice, bazate pe cele mai bune practici europene.

În acest scop a fost constituit un grup de lucru, care cu suportul experţilor Comunităţii Energetice va elabora acestă metodologie şi până la finele anului o va expune spre consultări publice. În context, ministrul Economiei şi Infrastructurii a solicitat implicarea mediului de afaceri, societăţii civile, specialiştilor din domeniile date în elaborarea unor noi proiecte şi programe de dezvoltare a sectoarelor gestionate de MEI.